Data publicării:
Pot merge să-mi cumpăr miel de Paști? Ce BIFEZI în declarația pe proprie răspundere
Grupul de Comunicare Strategică a răspuns întrebării adresată de foarte mulți oameni în acestă perioadă.
Pot să merg să-mi cumpăr carne de miel de la agentul economic autorizat de unde îmi cumpăram în fiecare an? Ce trec pe declarație? Iată răspunsul Grupului de Comunicare Strategică.
"Da, dar trebuie să aveți asupra dumneavoastră cartea de identitate și declarația pe propria răspundere, în care bifați punctul 2 (asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor). De asemenea, vă recomandăm să mergeți singur, nu cu mai mulți membri ai familiei și să vă asigurați că agentul economic este autorizat și respectă toate condițiile igienico-sanitare impuse de instituțiile cu atribuții în domeniu. Nu uitați să cereți documentele de proveniență, bon fiscal, chitanță sau factură", informează Grupul de Comunicare Strategică, citează știripesurse.ro.
Poate persoana de la care cumpăr, în fiecare an, carne de miel să vină să mi-o aducă acasă?
"Da, poate veni, dar trebuie să dețină asupra sa documentele necesare conform ordonanțelor militare și documentele de proveniență ale produselor și să poată emite bon fiscal, chitanță sau factură", adaugă ei.
Mai vin comercianții cu turmele de miei la intrarea în oraș?
"Nu. Acest lucru nu este posibil", mai informează GCS.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News