Data publicării:

Postări bizare pe contul lui Kanye West: „Kim dorea să mă închidă“

Autor: Alexandra Cheroiu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Rapperul Kanye West sau o persoană care are acces la contul său de Twitter a postat luni noapte o serie de mesaje bizare, conform cărora soţia lui West, Kim Kardashian, ar încerca ''să-l închidă'' pe motive medicale, precum şi mesaje în care rapper-ul se compara cu Nelson Mandela şi susţinea că filmul "Get Out" este bazat pe povestea vieţii sale, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Această avalanşă de postări bizare apărute pe contul oficial de Twitter al lui Kanye West - dintre care majoritatea au fost şterse câteva ore mai târziu - s-a pornit la doar o zi după ce rapperul şi-a lansat campania pentru preşedinţia SUA, cu o adunare electorală organizată la Charleston, Carolina de Sud. În cadrul acestui eveniment electoral, Kanye West, cu ochii în lacrimi, a făcut referire la o decizie pe care el şi soţia sa au luat-o în legătură cu un avort.

"Kim dorea să ajungă la Wyoming împreună cu un doctor pentru a mă închide, aşa ca în filmul 'Get Out', pentru că m-am plâns ieri cu privire la salvarea vieţii fetelor mele", susţinea unul dintre mesajele pe Twitter ce au fost ulterior şterse.

West a făcut trimitere la filmul horror "Get Out", care pune accent pe relaţiile inter-rasiale, şi în alte mesaje: "Toată lumea ştie că filmul 'Get Out' e despre mine".

"Dacă ajung să fiu închis, ca Mandela, o să ştiţi cu toţii de ce", a mai susţinut el într-un alt tweet, de asemenea şters, în care face referire la primul preşedinte de culoare al Africii de Sud, Nelson Mandela, care a stat după gratii aproape 30 de ani, în perioada regimului apartheid.

În alte tweet-uri, de asemenea şterse ulterior, West a făcut apel la Kim Kardashian şi la mama ei, Kris Jenner, pentru a-l contacta la ranch-ul său din Wyoming.

Mai mulţi utilizatori de Twitter, care urmăresc contul rapperului, l-au întrebat dacă se simte bine. „Am vorbit acum aproape o oră şi părea să se simtă bine“, a răspuns Elon Musk, care a anunţat recent că-l susţine pe rapper în cursa pentru Casa Albă, la un mesaj pe Twitter în care era îndemnat "să-l salveze pe Kanye".

Compania de înregistrări a lui West, UMusic, şi un reprezentant al soţiei sale nu au răspuns solicitărilor de a comenta aceste mesaje.

Kanye West a provocat controverse cu anunţarea candidaturii la preşedinţia SUA, iar alegătorii nu ştiu încă dacă demersul său electoral este real sau doar o strategie pentru a-şi atrage publicitate şi a-şi creşte vânzările de albume. Ulterior, West a postat pe Twitter mesajul că noul său album, "DONDA", va fi lansat vineri.






Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel