Data publicării:

Poşta Română va desfiinţa 450 de subunităţi şi va restructura 1.400 de locuri de muncă

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
Poșta Română
Poșta Română

Alegeri prezidentiale 2024

Poşta Română va continua reorganizarea reţelei, prin desfiinţarea a 450 de subunităţi, operaţiunea implicând restructurarea a 1.400 de posturi, în acest an fiind deja desfiinţate 900 de unităţi de profil, reţeaua ajungând la 6.100 de oficii.

În noua etapă a reorganizării reţelei sunt incluse 402 subunităţi şi 47 de oficii poştale rural mecanizate (specializate în prelucrarea trimiterilor din mediul rural), a anunţat marţi compania de stat, scrie Mediafax.

Directorul general al companiei, Dan Neagoe, a declarat într-o conferinţă de presă că în urma celei de-a doua etape a restructurării unele posturi vor fi defiinţate, iar personalul redistribuit în alte unităţi ale companiei, precum societatea bancară sau cea de asigurare pe care Poşta Română şi-a propus să le înfiinţeze.

El a adăugat că eventualele concedieri vor fi stabilite în urma unei analize.

"Vom vedea dacă vor fi şi oameni implicaţi în această restructurare", a spus Neagoe.

Prima etapă de reorganizare, derulată în acest an, a presupus desfiinţarea a 900 de unităţi, fără să existe concedieri, potrivit companiei.

Totodată, Poşta Română derulează o operaţiune de internalizare a unor sucursale şi de reducere a 146 de posturi aferente de conducere.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel