Data publicării:

Post Paști 2021: Urzici, rețetă delicioasă propusă de pilotul Osiceanu

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
urzici
urzici

Pilotul Cezar Osiceanu vă propune o rețetă de post: urzici.

Alegeri prezidentiale 2024

”De dată aceasta însă nu este vorba despre celebra revistă umoristică Urzica, ci de primăvăratecele urzici ce ne ajută să ne îmbogățim și să ne colorăm mesele noastre de dinainte de Paști. 


Avem nevoie de: o pungă mare de urzici proaspete pe care le spălam bine și le punem într-un castron mare de plastic! Peste ele turnăm apă clocotită și le lăsăm vreo 10 minute după care le scurgem și le putem curăța fără să mai ne usture mâinile. Le mai clătim o dată și le lăsăm să se scurgă bine.


Mai avem nevoie de doi căței de usturoi tăiați feliuțe subțiri, o ceapă tăiată solzișori. Punem în tigaie urzicile să se călească împreuna cu usturoiul. Călim separat ceapa cât sa fie moale solzișorii. Le punem pe toate împreună și turnăm deasupra o cană de apă pentru ca să poată să fiarbă bine timp de 10 minute. În timp ce fierb toate împreună, cu o lingură de lemn tocăm ușor urzicile. După cele zece minute de stat la fiert, luăm o mână de mălai și presăram încet deasupra mestecând continuu timp de încă 3-5 minute până când se fierbe și mălaiul, iar compoziția din tigaie este suficient de groasă. Piper și boia peste și gata!”, este rețeta lui Cezar Osiceanu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel