Data publicării:

Ponta vrea rezilierea contractelor cu firmele de deszăpezire

Autor: Căloiu Oana | Categorie: Arhiva
WhatsApp
ponta6
ponta6

Victor Ponta a arătat că în Timiş, Caraş-Severin, Arad și Mehedinţi au fost înregistrate probleme foarte mari din cauza viscolului, iar celelalte judeţe trebuie să fie pregătite pentru a nu întâmpina aceeași situație. Premierul a propus rezilierea contractelor pentru firmele care nu respectă condițiile. "Sunt probleme în special la contractele cu firmele private pentru deszăpeziri şi nu mai stăm pe gânduri: le reziliem contractele. Dacă au contracte şi nu sunt în stare să deszăpezească, asta e, le reziliem şi să ne dea în judecată dacă se simt nedreptăţiţi, dar nu stăm cu porţiuni de drum la care avem teoretic responsabili şi practic nu", a declarat Victor Ponta la comandamentul de iarnă convocat luni la Guvern.

În același context, prezent la reuniunea de la Guvern, directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR), Mircea Pop, a susținut că a existat o problemă cu firma care se ocupă de deszăpezirea autostrăzii Arad-Timişioara. La afirmația lui Mircea Pop că firma care se ocupă de tronsonul respectiv nu a adus utilajele prevăzute în contract, premierul a cerut ca firmei să fie pusă pe "lista neagră", să le fie reziliat contractul, dar și să nu mai primească alt contract de la statul român.

Premierul a adăugat că reprezentanții firmelor pot da Guvernul în judecată: "Haideţi să le reziliem şi ne judecăm cu ei! Dacă au tupeul să ne dea în judecată, ne judecăm cu ei până ne luăm toţi banii înapoi. Dacă rămânem, cum am fost şi în anii trecuţi, cu aceleaşi firme, aceiaşi şmecheri, aceleaşi şmecherii, iertaţi-mă, dar de ce am mai schimbat Guvernul?", a declarat Victor Ponta.

Premierul a amintit că autorităţile vor închide drumurile rutiere acolo unde este cazul, atrăgând atenția că oamenii trebuie să fie informați asupra vremii și asupra riscurilor pe care și le-ar putea asuma atunci când aleg să-și petreacă week-endurile în unele stațiuni montane.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel