Data actualizării:
Data publicării:

Ponta: USL există! Lăzăroiu: Alianța PNL-PDL va lărgi USL. Complici la o mare porcărie

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp
Victor Ponta, Klaus Iohannis
Victor Ponta, Klaus Iohannis

Premierul Victor Ponta a spus, după votul din Parlament pentru cererea demisie lui Traian Băsescu, că rezultatul este dovada că USL trăiește. Fostul om al președintelui, Sebastian Lăzăroiu, îi dă dreptate și face un apel către Emil Boc și Monica Macovei să întrerupă negocierile PDL cu PNL, atrăgând atenția că doar vor lărgi USL. 

"Ziceați că nu exista USL, ba există USL! Azi a existat USL. Că liberalii au votat această declarație e un lucru care merită apreciat și o fac", a declarat premierul Victor Ponta. 

Fostul consilier prezidențial Sebastian Lăzăroiu a scris, pe pagina sa de Facebook, că "o singura dată în viață Ponta n-a mințit. Atunci când a spus că USL trăiește. Azi se dovedește că el are dreptate. USL trăiește și va trăi atât timp cât clasa politică va fi populată de hoți. USL s-a născut în mai 2007 și va trăi până când românii vor vota hoți în Parlament". 

Șeful de cabinet al lui Ponta, audiat la DNA. Reacția lui Victor Ponta

Sebastian Lăzăroiu a adăugat că "orice alianță a PDL cu PNL, că e fuziune sau altceva, este o lărgire a USL. Mă aștept ca oamenii integri din PDL și care mai au o voce, Emil Boc, Monica Macovei și alții ca ei, pentru că sunt destui, să iasă azi și să ceară întreruperea oricărei negocieri de alianță sau fuziune cu PNL. Dacă nu o fac, sunt complici la o mare porcărie".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel