Data publicării:
Ponta propune amânarea plății ratelor bancare cu 90 de zile
Liderul Pro România, Victor Ponta, a propus a propus o perioadă de graţie la plata ratelor pentru români, pe durata epidemiei de coronavirus.
"Pe durata epidemiei, cetățenii trebuie să beneficieze de o perioadă de grație de 90 de zile. În caz contrar, băncile se vor trezi cu mai bine de jumătate din debitori care nu-și vor mai putea plăti ratele. Trecem printr-o criză fără precedent, ale cărei consecințe economice vor fi mai dramatice decât ceea ce am văzut în 2009-2010. Este datoria sta-tului să sprijine categoriile vulnerabile", a transmis Victor Ponta, președintele PRO România.
Preşedintele Pro România a anunţat că propunerea va fi supusă la vot mâine în Parlament.
Măsuri propuse pentru angajaţii HORECA
Tot astăzi, PRO România a propus o măsură în beneficiul companiilor din domeniul HORECA, respectiv sistarea plății impozitelor și contribuțiilor pentru salarii până la data de 1 septembrie 2020. În România sunt peste 300.000 de angajați în turism și servicii de alimentație publică. Fără intervenția statului, companiile din domeniu riscă blocarea activității, concedieri masive și chiar faliment, se arată într-un comunicat al formaţiunii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News