Data publicării:

Ponta: Deputații PDL să nu decidă cu creierul lui Lăzăroiu arestarea lui Trășculescu

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că deputații democrat-liberali ar trebui să gândească arestarea colegului lor de partid Alin Trășculescu în urma unei analize proprii, nu cu "creierul" lui Sebastian Lăzăroiu, apreciind că flagrantul în cazul deputatului ridică semne de întrebare.

Acuzând  "laşitatea celor de la PDL de a-l apăra pe colegul lor", Victor Ponta a precizat că la nivelul Comisiei juridice parlamentarii USL vor analiza dosarul pentru a vedea dacă este justificată arestarea preventivă a deputatului Alin Trăşculescu.

"Dacă am fi la fel de demagogi ca cei de la PDL, ne-am repezi imediat să spunem să fie arestat Trășculescu, uite simbolul corupției PDL. Am promis că suntem altfel și primul lucru este să fim mai puțin demagogi și să gândim cu creierul nostru, nu cu creierul dl Lăzăroiu - de exemplu - motiv pentru care arestarea unui parlamentar este o decizie extrem de importantă și avem precednte în care justiția a spus altfel, iar în al doilea rând cercetarea în stare de libertate trebuie să fie regula, iar cercetarea în stare de arest, să fie excepția, indiferent dacă în acest caz este vorba de un reprezentat al PDL - ului, vașnic absolvent al exemenului de la Comisia dnei Macovei ( Comisia de Etică a ARD - n.red). Dincolo de acestă bătălie politică, parlamentarii noștri au dreptul și obligația să se pronunțe pe baza probelor, și nu pe baza a ceea ce se solicită într-o parte sau alta", a mai punctat co-președintele USL.

Victor Ponta a ţinut să sublinieze faptul că flagrantul organizat de procurori s-ar fi organizat în absenţa deputatului, fapt care ridică semne de întrebare asupra reţinerii acestuia.

"Aș vrea să înțeleg cum este cu un flagrant la care nu e inculpatul. Atunci nu mai este flagrant dacă nu este inculpatul prezent", a precizat premierul, notând faptul că se află într-o situație "ciudată", aceea de a-l apăra pe deputatul PDL Alin Trășculescu, generată de "lașitatea și prostia" pedeliștilor. "Eu sunt într-o situație foarte ciudată, generată de lașitatea și prostia celor de la PDL, cred că ei ar fi avut în primul rând obligația să își apere colegul, sună foarte ciudat să îl apăr eu, întâmplător nici nu îl cunosc bine, nici nu am o părere bună despre domnia sa, dar pot să vă spun un singur lucru. Am fost procuror, am organizat acțiuni de flagrant, dacă vă organizez dvs. un flagrant și nu sunteți acolo, înseamnă că nu e flagrant. mai mult nu știu să vă spun despre cazul respectiv, sâmbătă nospte nu mă ocupam de flagrant, mă ocupam de altceva", a spus acesta.

 Consilierul prezidențial Sebastian Lăzăroiu consideră că Alianța România Dreaptă ar putea avea de câștigat din cazul deputatului democrat-liberal Alin Trăşculescu, dacă va ști să profite de situație. Potrivit lui Lăzăroiu, dacă PDL va vota în Parlament pentru ridicarea imunităţii deputatului Trăşculescu, vor  dovedi că sunt consecvenți cu principiile de până acum și anume să nu influențeze în nici un fel cursul acestei anchete.

Deputatul democrat-liberal Alin Trășculescu este acuzat de către procurorii DNA de trafic de influență, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, comisă în legătură cu infracțiunea de trafic de influență și instigare la infracţiunea de spălare a banilor, cunoscând că aceștia provin din săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel