Ponta cere raport pe cazul fraţilor Cămătaru
Premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului de Interne, Ioan Rus, un raport pe cazul fraţilor Cămătaru. Premierul a atenţionat că ar putea avea loc schimbări în conducerea Poliţiei dacă se va dovedi că nu s-au făcut toate eforturile pentru a-i prinde pe cei doi. Interlopul Sile Cămătaru a fost prins sâmbătă în Germania şi urmează să fie extrădat în România. Poliţiştii n-au reuşit încă să-l găsească pe Nuţu Cămătaru, deşi Ioan Rus susţine că Poliţia ştie exact unde este.
"Dacă este cazul, facem schimbări şi de conducere şi de sistem", a declarat Ponta.
Premierul a evitat să menţioneze care sunt deficienţele din sistem şi cei responsabili pentru acestea, dar a apreciat că urmăriţii general nu trebuie doar inventariaţi, fără să se ia măsuri eficiente pentru prinderea lor. "Situaţia cu infractorii pe o listă, într-un computer, dar pe care nu-i caută nimeni, este o situaţie inacceptabilă", a spus primul-ministru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News