Ponta avertizează TAROM: Susţin păstrarea curselor interne
Data publicării:
Autor: florin, Florin Pupăză
WhatsApp
Tarom
Tarom

Prim ministrul Victor Ponta a declarat vineri, la Suceava, că susţine păstrarea curselor interne de către Tarom. Recent, managementul Tarom a anunțat renunțarea la anumite curse interne

Vă spun nu doar ca ministru al Transporturilor, ci şi ca prim ministru, pentru că Tarom este deţinut de Guvernul României, că eu cred, fără a interveni în managementul privat al Tarom-ului, şi susţin cu mare tărie păstrarea curselor interne. Nu e vorba doar de Suceava. E vorba şi de Târgu Mureş, de Sibiu. Din toate datele oficiale pe care le am, cursele interne sunt profitabile pentru Tarom şi n-aş vrea să renunţe Tarom la ele şi să ne trezim că le operează altcineva, vreun operator privat, a spus Ponta, potrivit Agerpres.

Vorbesc ca politică, fără a intra în managementul privat pe care-l susţin şi cred că directorul general, domnul Heinzmann, până acum îşi face treaba foarte bine, eu cred că Tarom trebuie să-şi păstreze toate cursele interne, Târgu Mureş, Sibiu, Suceava, inclusiv dacă poate dezvolta curse, Oradea, Baia Mare, a spus premierul.

Pe piaţa internaţională, sigur, concurenţa e mult mai puternică şi trebuie să se încadreze în costuri, însă la toate celelalte curse interne, eu ca proprietar, cred că interesul Tarom e să-şi păstreze aceste curse, a spus Ponta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel