Ponta arată greșeala strategică a lui Antonescu. Cum va acționa la prezidențiale
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Premierul Victor Ponta crede că liberalul Crin Antonescu mizează pe o carte greșită dacă își închipuie că unitatea dreptei îl va duce la Cotroceni. Ponta arată că la alegerile prezidențiale de până acum s-a votat nu pe criterii ideologice, ci "pentru" sau "împotriva" unui candidat, și acesta va fi cazul și în turul II al prezidențialelor din 2014.

Premierul Ponta a spus, la România Tv, că președintele PNL, Crin Antonescu și-a făcut un calcul greșit, care îl va costa la prezidențiale. Implicit, Ponta dezvăluie strategia de campanie pe care o va folosi PSD. Ponta a declarat că Antonescu se înșală când crede că va câștiga alegerile prezidențiale în fața PSD dacă se va coaliza cu Elena Udrea, Vasile Blaga și Mihai Răzvan Ungureanu, în turul doi. Președintele PSD a arătat însă că precedentele electorale îl contrazic pe șeful PNL, pentru că oamenii au votat "pentru" sau "anti" unul dintre candidați.  

"În 2014, va fi în continuare la fel (...) [până acum] s-a votat pentru şi împotriva lui Ion Iliescu, pentru și împotriva lui Adrian Năstase", a arătat Ponta.

Cel mai elocvent exemplu al unei situații precum cele descrise de premier este cel al alegerilor prezidențiale din 2000, când a existat o coaliție națională împotriva lui Corneliu Vadim Tudor care l-a făcut câștigător pe Ion Iliescu.

În viziunea premierului, lupta se va da între un candidat al PSD și omul lui Traian Băsescu, ceea ce-l scoate din schemă pe Crin Antonescu.

Citește și: Antonescu: Îmi dau demisia dacă PNL ia sub 20% la europarlamentare


După ieșirea PNL de la guvernare, Crin Antonescu a lansat o serie de atacuri extrem de dure împotriva lui Victor Ponta și al PSD, dar a ”înmuiat” tonul împotriva lui Traian Băsescu. De cealaltă parte, Victor Ponta și PSD s-au poziționat drept continuatori ai USL și ai luptei împotriva regimului Băsescu.

Bulai: Dacă are și un sprijin de Dreapta, Ponta ajunge președinte

Profesorul Alfred Bulai spune însă că "Traian Băsescu nu mai joacă niciun rol la nivelul electoratului". "Președintele Băsescu nu are un capital de jumătate de populație. Desigur, se vor acuza cu chestia asta, pentru că nu prea îi duce capul să spună altceva", a declarat Bulai pentru DC News, care a arătat că la Cotroceni va ajunge cel care va avea cea mai bună "propunere" pentru electorat.

"În acest moment nu avem chiar aceeași scenă (ca la prezidențialele din 2000 - n.r). Acum un Vadim nu există. Era o problemă reală de imagine pe care Vadim o avea la niveul unei părți importante a populației. Nu avem un partid naționalist care să aibă o zonă de excludere serioasă. Alegătorii vor vota cel mai performant candidat. Marea problemă a lui Ponta, din cauza căreia are rețineri să candideze, este că antipesediștii sunt mai mulți decât pesediștii. Dacă ar avea o alianță în care să aducă și un partid de dreapta, ar avea o șansă serioasă să devină președinte", ne-a mai spus sociologul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel