'Dacă sunt propus de PSD, evident, sigur, candidez. (...) Nu trebuie să mă roage nimeni. Eu vreau să candidez la Parlament pentru PSD', a declarat Victor Ponta, întrebat dacă s-a decis oficial să candideze la alegerile parlamentare din această toamnă. Fostul premier a spus că nu se simte izolat în PSD, întrebat dacă se doreşte izolarea în interiorul partidului a sa şi a colegilor social-democraţi foşti miniştri în Cabinetul său.
'Nu, nu mă simt izolat deloc. Şi sincer să fiu e şi cam greu să mă izoleze cineva. Mă gândeam de ce, ce spun eu se aude, ce spune Băsescu se aude, domnul Băsescu, pentru că restul cam tac. Ce să spună domnul Iohannis ca să se audă sau domnul Cioloş ? Şi atunci, cei care criticăm, domnul Tăriceanu, toţi ceilalţi, sigur că avem un avantaj', a declarat Ponta.
Spunându-i-se că şi preşedintele PSD, Liviu Dragnea, 'se aude, dar mai slab' prin declaraţiile pe care le face, fostul premier a afirmat: 'Avem şef de partid, are alte... eu sunt liber acuma'. 'Şi eu eram mult mai reţinut când vorbeam în numele unui întreg partid. Eu acum vorbesc în numele meu şi această libertate e un lux pe care nu l-am avut în ultimii şase ani ', a spus Ponta.
Fostul premier a precizat că relaţia sa cu Liviu Dragnea este una 'absolut normală', întrebat în acest sens.
El a precizat că se va implica în campania social-democraţilor la parlamentare aşa cum a făcut şi la locale.
'Când are nevoie PSD de mine, cum a fost şi la locale, cum, probabil, va fi şi la generale, sunt prezent, că, totuşi, PSD a făcut foarte multe pentru mine. Eu nu am fost în niciun alt partid niciodată, nici nu mă văd în alt partid şi nu-mi doresc', a mai declarat fostul premier Victor Ponta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Programul Casa Verde Fotovoltaice, deblocat. Laurențiu Neculaescu (AFM): Documentul care e obligatoriu la decontare / video
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan