UOKIK a precizat că Engie a refuzat să îi transmită documente şi informaţii cu privire la acordurile pe care le-a semnat cu grupul rus Gazprom. 'Compania a refuzat cu încăpăţânare şi în mod nejustificat să ne transmită documentele şi materialele pe care le-am cerut. A provocat o întârziere semnificativă în acţiunile noastre care vizează finanţarea Nord Stream 2', a informat directorul adjunct de la UOKIK într-un comunicat de presă. În replică, grupul Engie a informat că nu este de acord cu afirmaţiile Oficiului polonez pentru protecţia concurenţei şi consumatorilor, adăugând că va contesta amenda. 'Contestăm fundamentul juridic al acestei decizii. Vom face apel', a declarat un purtător de cuvânt de la Engie. Gazprom livrează gaze naturale Germaniei printr-o serie de conducte amplasate în Marea Baltică, denumite Nord Stream. În 2015, Gazprom şi un grup de companii europene, respectiv E.ON, Wintershall, Shell, OMV şi Engie, au semnat un acord pentru realizarea proiectului Nord Stream 2, ce presupune construcţia a încă două conducte pe lângă cele două deja existente. Conducta Nord Stream 2 este preconizată să devină operaţională la finele lui 2019. Costul total al proiectului este estimat la 9,5 miliarde euro iar companiile europene vor suporta jumătate din costuri. Polonia susţine că Nord Stream 2 este o ameninţare la adresa securităţii energetice a Europei, avertizând că acest proiect va consolida şi mai mult poziţia dominantă de care se bucură Gazprom pe piaţa gazelor naturale din Europa. În anul 2018, Oficiul polonez pentru protecţia concurenţei şi consumatorilor (UOKIK) a demarat o anchetă care viza Gazprom şi cinci companii europene cu privire la proiectul Nord Stream 2. De asemenea, UOKIK a împiedicat planurile Gazprom şi partenerilor de a înfiinţa un singur operator care să fie responsabil de construcţia gazoductului. În replică, partenerii din acest proiect au demarat procedurile de project financing prin împrumuturi, în locul unui joint venture între Gazprom şi partenerii săi europeni. În prezent, Nord Stream 2 AG, o subsidiară a Gazprom, este operatorul proiectului în timp ce companiile europene finanţează construcţia gazoductului în calitate de creditori. Cu toate acestea, Oficiul polonez pentru protecţia concurenţei şi consumatorilor a demarat procedurile împotriva companiilor europene, susţinând că acestea nu au respectat obiecţiile sale. Săptămâna trecută, Agenţia pentru Energie din Danemarca a aprobat amplasarea gazoductului Nord Stream 2 în apele teritoriale ale Danemarcei, înlăturând practic ultimul obstacol major care stătea în calea finalizării acestui proiect care a divizat Uniunea Europeană. În 2018, veniturile Engie au crescut cu 1,7%, până la 60,6 miliarde euro, iar profitul operaţional a crescut cu 0,4% până la 9,2 miliarde euro însă profitul net a scăzut până la un miliard de euro de la 1,3 miliarde euro în 2017. Pe piaţa din România, Engie este prezentă în trei sectoare de activitate: gaze naturale, electricitate şi servicii energetice şi de mediu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- BANCUL ZILEI: Tratament împotriva reumatismului
- Politico: Polonia, în campanie de lobby, înainte de alegerile din SUA. Poate schimba perspectiva lui Trump
- Jucătorul simbol al titlului cucerit de FCSB. Victor Ciutacu îl laudă. "Mi-a adus aminte de Carragher în finala de la Istanbul"