Poliţist, lovit de un ”șmecher” în Suceava
Un tânăr în vârstă de 25 ani, din comuna suceveană Frătăuţii Noi, a fost reţinut, vineri, după ce a ignorat un control efectuat de un echipaj de Poliţie rutieră pe strada Universităţii din Suceava şi a încercat să fugă de la faţa locului, rănind un agent de poliţie.
Un echipaj de la Poliţia Rutieră din Suceava a oprit un autoturism, vineri dimineaţă, la intersecţia străzii Universităţii cu b-dul 1Mai din municipiu, iar şoferul a declarat că a consumat câteva pahare cu băuturi alcoolice şi i s-a cerut să fie testat cu aparatul etilotest, informează Mediafax.
Acesta a refuzat testarea şi a plecat în trombă cu portiera din partea şoferului deschisă, iar unul din agenţii de poliţie, aflându-se între portieră şi scaunul conducătorului auto, a încercat să-l oprească şi, după circa zece metri, din cauză că autoturismul a demarat, s-a dezechilibrat şi a căzut pe şosea, suferind răni care necesită şase - şapte zile de îngrijiri pentru vindecare.
Autoturismul a fost blocat pe strada Aleea Morii din comuna Şcheia, iar şoferul a încercat să fugă şi a fost imobilizat după ce poliţiştii i-au pulverizat gaze lacrimogene, în condiţiile în care era agresiv, opunea rezistenţă, ameninţa folosind cuvinte jignitoare şi refuza să se legitimeze.
În acest timp, din autoturism au coborât încă trei tineri, două fete şi un băiat.
Şoferul a fost dus la sediul Poliţiei, unde i s-a solicitat din nou să facă testul cu etilotestul, iar acesta a refuzat, după care a refuzat să meargă la Spitalul Judeţean Suceava pentru recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Tânărul a fost reţinut şi este cercetat penal pentru refuz de a se supune recoltării probelor biologice de sânge sau testării aerului expirat în vederea stabilirii alcoolemiei şi ultraj.
Automobilul, înmatriculat în Marea Britanie, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News