Politicianul care a fost depistat, din nou, pozitiv cu COVID-19
Administratorul public al municipiului Deva, Adrian David, a fost diagnosticat, pentru a doua oară în acest an, cu COVID-19.
„Duminică, m-am trezit cu simptomele specifice unei răceli şi, pentru siguranţa tuturor, am decis să-mi fac un test COVID, care a ieşit pozitiv. Mi-am făcut investigaţii la plămâni, analize de sânge. Nu pare a fi o situaţie complicată, dar trebuie urmat un tratament”, a declarat, pentru Agerpres, Adrian David.
El a menţionat că urmează un tratament acasă, deoarece nu era cazul de o internare în spital. După cinci zile, va repeta testul pentru infecţia cu COVID-19, până atunci rămânând în izolare.
Fost prim-vicepreşedinte al organizaţiei judeţene PNL Hunedoara şi candidat la preşedinţia Consiliului Judeţean, Adrian David a precizat că a respectat, în permanenţă, toate regulile sanitare şi a purtat mască la toate manifestările.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News