Poliția Română, razii la nivel național în această seară
Polițiștii din toată au desfășurat în această seară acțiuni de prevenire și combatere a răspândirii COVID-19.
La această oră, la nivel național, se desfășoară acțiuni de prevenire și combatere a răspândirii COVID-19, a anunțat Poliția Română.
În acest sens, efectivele de poliție și jandarmerie au fost suplimentate și acționează în cele mai tranzitate zone, atât pentru fluența traficului, cât și pentru depistarea celor care încalcă prevederile legale.
Responsabilizarea cetățenilor
Polițiștii fac apel către populație și susțin că scopul acțiunilor nu este acela de a aplica amenzi.
”Scopul acestor acțiuni nu este acela de a sancționa, ci de a responsabiliza cetățenii și de a preveni răspândirea virusului COVID-19. Facem un apel la toți oamenii de a respecta câteva reguli, care să ne ajute să ne protejăm, atât pe noi, cât și pe familiile noastre și pe cei apropiați:
Să purtăm masca de protecție!
Să păstrăm distanța fizică!
Să ne dezinfectăm mâinile ori de câte ori este nevoie!
Cu toții ne dorim sa ne întoarcem la viața de dinaintea pandemiei”, se arată într-un comunicat de presă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News