Data publicării:

Poliţia Franceză, descinderi la speculanţii de echipamente medicale

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ
Foto cu caracter ilustrativ

Poliţia Franceză a făcut mai multe descinderi la persoane bănuite că ar revinde la suprapreţ măşti chirurgicale, mănuşi şi dezinfectant. 

Un bărbat din Paris a fost arestat după ce a fost descoperit având peste 23.000 de măşti chirurgicale în maşină. Acesta a fost acuzat de fraudă, dar şi de speculă, potrivit biroului de presă al procuraturii. Măştile au fost confiscate şi date autorităţilor din Sănătate. Nu este primul caz de acest gen în Paris. La jumătatea lunii martie, peste 20000 de măşti au fost descoperite într-o agenţie de turism. 

În total au fost deschise 14 dosare penale privind specula cu măşti şi gel dezinfectant în Franţa. 

Farmacişti arestaţi în sudul Franţei

 

Trei farmacişti au fost arestaţi în sudul Franţei după ce au fost prinşi în flagrant vânzând măşti, chiar şi după ce Guvernul le-a rechiziţionat pe toate pentru domeniul de sănătate. De altfel, unele dintre măştile vândute nu corespundeau gradului de securitate impus de Comisia Europeană, scrie euronews. 

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel