Poliția croată vrea interzicerea pe stadioanele de fotbal a huliganilor eliberați din Grecia
Circa 100 de huligani croați au fost reținuți în Grecia, în august, în urma unui conflict violent cu suporterii din Atena. Poliția croată cere interzicerea acestora pe stadioanele de fotbal.
Poliţia din Croația va solicita Justiţiei interzicerea accesului pe stadioanele de fotbal pentru fanii reţinuţi în Grecia începând cu luna august după ce au fost implicaţi în incidentele violente de la Atena în care a murit un suporter elen, scrie EFE, citează Agerpres.
Duminică seara, un grup de ultraşi croaţi s-a întors în ţară, ei fiind eliberaţi pe cauţiune de poliţia elenă după ce au petrecut patru luni în arest preventiv în Grecia.
”Instanţa poate impune o măsură de interzicere a prezenţei pe terenurile de sport pentru aceşti huligani, la meciuri de fotbal, pe o perioadă de la şase luni până la un an, la cererea Poliţiei”, a spus luni, la Zagreb, ministrul de Interne, Davor Bozinovic.
El a anunţat că Poliţia va prezenta în curând petiţii la tribunalele croate pentru fiecare dintre aceşti fani. Aceeaşi sursă nu precizează condiţiile în care au fost eliberaţi fanii.
Patru persoane arestate în Zagreb
Televiziunea publică croată HRT a precizat că patru persoane au fost arestate în incidentele de duminică seara de pe aeroportul din Zagreb, după ce au aruncat petarde şi au insultat jurnaliştii care relatau despre întoarcerea ultraşilor din Grecia.
Amintim că în seara de 7 august, la Atena au avut loc confruntări extrem de violente între un grup de circa 100 de huligani croaţi din galeria echipei Dinamo Zagreb şi suporterii echipei AEK Atena, ciocniri soldate cu moartea unui tânăr grec în vârstă de 29 de ani şi rănirea mai multor persoane.
După acel moment, mai mulţi ofiţeri de rang înalt din conducerea poliţiei elene au fost destituiţi pentru că, deşi poliţia a avut informaţii concrete şi transmise în mod repetat despre venirea în Grecia a huliganilor croaţi, nu a luat măsuri pentru a li se interzice intrarea acestora în ţară.
Mai mult decât atât, UEFA a decis apoi că fanii lui Dinamo Zagreb nu vor putea participa la niciun meci în deplasare pe tot parcursul sezonului 2023-2024.
Citește și: Șapte suporteri români, arestați în Grecia. Poliția este în alertă maximă din cauza huliganilor
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News