PNL susține că guvernările lui Dragnea au preluat economia României cu o creștere anuală de 4,8% și o creștere trimestrială de 1,4% la sfârșitul anului 2016 însă guvernarea Dragnea – Dăncilă a reușit contra-performanța să omoare creșterea economică din primul trimestru al acestui an față de ultimul trimestru al anului trecut. "România a înregistrat în primul trimestru al acestui an o creștere economică trimestrială ZERO, cea mai mică rată de creștere din Uniunea Europeană", se arată în comunicatul PNL.
A crescut inflația și ROBOR-ul
De asemenea în comunicat se arată că la preluarea guvernării, rata anuală a inflației era de 0.1% în ianuarie 2017 însă în ultimul an scumpirile s-au ținut lanț și inflația a ajuns la 4,3% la începutul acestui an și s-a ridicat la 5,4% în lunile mai și iunie, atingând cel mai mare nivel din ultimii 5 ani. Indicele ROBOR la trei luni pentru creditele în lei s-a triplat la finalul primului semestru din acest an față de începutului anului 2017. Pentru românii cu credite în programul Prima Casă, ratele la un credit de 225.000 lei au crescut cu peste 300 de lei în guvernarea PSD – ALDE, de la 945 lei la începutul anului 2017 la 1.225 lei la începutului lunii iulie din acest an. "Așadar, banii pe care unii români i-au primit în plus la salariu sau pensie s-au risipit pe facturi mai mari la cumpărături, energie, gaze, benzină, etc. și rate mai mari la bancă", se concluzionează în comunicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- Pensionarii primesc pensiile înainte de Paști. Adrian Negrescu: Nu mai ajung în capcana IFN-urilor
- NASA a plasat pe orbită o pânză solară de 80 m². La ce experiment va fi folosită
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor