Data publicării:
Răsturnare de situație pe axa Videanu-Boc, în PDL
O stranie răsturnare de situație pe axa Videanu-Boc s-a produs la alegerile europarlamentare. Primarii PMP sub acoperire nu au adus PMP voturile scontate. În PDL se vorbește de jocul dublu pe care l-au făcut oamenii lui Udrea, care ar fi participat la acțiunile electorale ale PMP, dar nu s-au implicat în colectarea de voturi.
În București, PDL a obținut un scor slab, mai multe voci din organizație vorbind despre trădarea lui Videanu, care a mers până la capăt cu partidul lui Băsescu, deși a susținut public că e trup și suflet cu PDL.
Invers, în Cluj, unde Emil Boc s-a afișat cu Elena Udrea și a participat la acțiuni ale Mișcării Populare, prestația PDL a fost una bună, iar a PMP mai slabă ca media. PDL a luat un scor bun, de 16,14% în Cluj, unde analiștii estimau un succes la PMP, dat fiind prietenia dintre Băsescu și Boc. În fieful băsist din centrul Transilvaniei, PMP a luat doar 6,57%.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News