Data publicării:
ALERTĂ METEO pentru week-end. Ploi, vânt și răcire accentuată
Ziua de vineri aduce vreme foarte caldă, mai ales în vest, centru și est. Va contrasta puternic cu zilele de week-end. Administrația Națională de Meteorologie a emis o alertă meteo. Sâmbătă și duminică, va ploua în aproape toată țara, iar vântul se va intensifica în regiunile estice și sudice. Temperaturile scad chiar și cu 10 grade.
UPDATE: 13:00- ANM a emis o alertă meteo, care intră în vigoare sâmbătă dimineață, la ora 09:00, și durează până duminică, la ora 12:00. "În intervalul menţionat vântul se va intensifica în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, precum şi la munte, unde local, la rafală se vor depăşi 60...65 km/h. Vântul va avea intensificări şi în celelalte regiuni, însă la cote mai reduse. Va ploua în cea mai mare parte a ţării, iar în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. În sud cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 20 l/mp. Valorile termice vor scădea accentuat, mai ales în sudul, centrul şi estul teritoriului", precizează meteorologii.
În țară
Vineri, temperaturile vor fi cuprinse între 15 grade în nordul Moldovei și Deltă și 25 de grade în Banat și Lunca Dunării. Spre seară, norii se înmulțesc în nord, centru și est și va ploua slab, în special în Moldova. Vântul se intensifică în regiunile estice.
În noapte de vineri spre sâmbătă, ploile se înmulțesc și până-n prima zi de week-end vor cuprinde toată țara. La munte, vor fi precipitații mixte. Izolat, se vor strânge peste 20 de litri de apă/mp. Temperaturile scad cu 10 grade în sud, vântul va depăși 55 km/h.
Vremea va fi posomorâtă și duminică. Continuă să plouă, mai ales în sud și vest. Maximele nu depășesc 15 grade. De luni, vremea se încălzește.
În București
Vineri, vremea va fi plăcută. Maximele prognozate ating 23 de grade Celsius la amiază. Seara, vântul prinde putere. Capitala nu va fi evitată de ploi în week-end. Vor fi însoțite de vânt puernic și vreme răcoroasă. Duminică, temperatura nu va depăși 8 grade la amiază. Luni, vremea se încălzește. Temperatura crește cu 10 grade.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News