
Am depus recent un proiect de lege pe care chiar cred că nu ar fi trebuit să îl depun eu pentru că nu sunt în Comisia juridică, nu sunt jurist de profesie. Proiectul de lege vizează excluderea din magistratură a tuturor celor care au lucrat în baza protocoalelor, celebrele echipe mixte. Nu au aprobat procedura de urgență în Parlament pentru acest proiect de lege. E foarte interesant că în luna iulie a anului trecut, în sesiunea extraordinară, era pe ordinea de zi să se voteze acel proiect de lege privind transparentizarea finanțării ONG-urilor, dar a dispărut. Singurul proiect de lege care a dispărut de la vot, după care nu s-a mai întâmplat nimic.
Motivul pentru care a intrat în politică
Cu toată dragostea și dorința mea din clipa în care am intrat în politică și în PSD și am făcut-o pentru că am avut îngrozitor de multe frustrări în 2012 și nu numai atunci, când unii și-au bătut joc de mine și de votul meu, am încercat să fac tot ce a ținut de mine să nu se mai întâmple asta. Din păcate, constat că se joacă mima și o spun fără niciun fel de rezervă. Dacă se va juca în continuare mima, după 15 ani de falsă lupta împotriva corupției, vor fi încă 15 ani de falsă luptă împotriva abuzurilor, a declarat Liviu Pleșoianu, prezent în emisiunea lui Victor Ciutacu, la România TV.
Vezi și: Pleșoianu, mesaj despre Kovesi pentru membrii Parlamentului European
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Ambulanța a venit pentru Mircea Badea în direct, la Antena 3 CNN! Cât avea tensiunea
- Când vin ninsorile, inclusiv în București / Oana Păduraru (ANM) a spus până când ne mai putem bucura de toamnă / video
- Am putea avea din nou o iarnă adevărată? Meteorologul Oana Păduraru, ultimele informaţii de la ANM despre evoluţia vremii
- Imagini cu presupusa amantă a lui Călin Donca, pe care ar fi dus-o în căminul conjugal / Cum s-au afișat pe litoral / foto
- Carmen Harra, reacție după ce Oana Zăvoranu a confirmat divorțul de Alex Ashraf: "Acum șapte ani, i-am spus... Nu vreau să se supere, pentru că adevărul doare"
- Alocaţii copii 2024. Când vor fi majorate și câți bani vor primi în plus minorii
- Am buletinul de identitate expirat sau pierdut și nu pot veni în țară să obțin altul. Ce fac?
- Lucrez în străinătate, dar vreau să îmi cumpăr o locuință acasă: Pot lua un credit ipotecar în România în baza veniturilor din afară?
- Sclipiciul, oficial interzis! De când nu va mai putea fi folosit nici pe unghii și nici în machiaj
- MC Lalla, tânăra găsită pe malul mării, ”avea o mască de femeie împlinită, fericită, dar suferea”, susține Liviu Chesnoiu