Data publicării:

Coincidență teribilă! Călin Georgescu și Elena Lasconi locuiesc ambii în Câmpulung

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Politica
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Atât Elena Lasconi, cât și Călin Georgescu, locuiesc în Câmpulung.

Se dă o luptă teribilă între Elena Lasconi, candidata Uniunii Salvați România, și Marcel Ciolacu pentru intrarea în turul al doilea al alegerilor prezidențiale.În acest moment, 25 noiembrie 2024, ora 08:30, diferența dintre cei doi este de doar câteva sute de voturi.

Primul tur al scrutinului a fost câștigat detașat de Călin Georgescu, independentul ce a reușit să convingă peste 2,1 milioane de oameni, după o campanie foarte bine pusă la punct pe TikTok.

Elena Lasconi este stabilită în Câmpulung, județul Argeș, de mai mulți ani, înainte de a câștiga primul mandat de primar al orașului din Muscel. Ea locuiește într-o casă veche, reabilitată, din partea sudică a orașului.

„La Câmpulung am ajuns prima oară acum vreo 14 ani. În acea perioadă, aveam o colegă în redacţie care mi-a spus că şi-a cumpărat o casă la Câmpulung şi vede masivul Iezer-Păpuşa din curte. În acea perioadă, tot căutam un teren pentru a-mi ridica o casă. Şi i-am spus colegei mele să-mi dea şi mie telefonul agentului imobiliar din Câmpulung cu care a colaborat. Am sunat-o pe respectiva agentă imobiliară şi i-am spus ce îmi doresc.

Am luat-o pe prietena mea, Neti Sandu, am urcat-o în maşină şi pe fiica mea şi am plecat la Câmpulung. Mi-a plăcut mult zona, deşi drumul până acolo era foarte prost. Iar în faţa casei mă aşteptau agenta imobiliară şi proprietarii casei, în fapt moştenitorii. Era o casă bătrânească ce de-abia se ţinea. Mi-au spus că pot să o dărâm. Şi nu am vrut să dărâm casa pentru că ştiu ce efort presupune construirea uneia. Aşa că toţi banii pe care i-am câştigat, plus credite, i-am băgat în acea casă, am consolidat-o, am întinerit livada. E o casă foarte mică, dar îmi place enorm, nu am nevoie de mai mult. Viaţa nu este despre conturi bancare, maşini şi case scumpe. Este despre oameni, respect, iubire“, declara Elena Lasconi anul acesta.

Dar și Călin Georgescu locuiește în Câmpulung de mai mulți ani. Până în 2021, candidatul independent a locuit în Baden, la sud de Viena, însă s-a „localizat“ în România în august 2021, „într-un oraș absolut divin memorabil din punct de vedere al istoriei acestui an“.

„Am venit definitiv în țară, acum o lună. Sunt decis să mă implic până la capăt în a-mi sluji țara și de lupta pentru naționalism și suveranitatea ei prin orice mijloace. Eu m-am localizat la Câmpulung Muscel, un oraș absolut divin, memorabil din punct de vedere al istoriei acestui neam“, declara Călin Georgescu, pe 7 septembrie, la Gold FM.

Călin Georgescu a poposit la Câmpulung încă din 2016, când la inițiativa Asociației Salvați Câmpulungul și Muscelul, el a susținut o conferință în sala primăriei, cu tema „Proiect de țară - România încotro?“.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel