"Vom desfiinţa suprataxa pe part-time pentru a le permite celor care vor să muncească în plus ca să câştige mai bine, să îşi facă astfel de contracte şi să nu trebuiască să plătească taxe şi impozite în plus pentru că vor să muncească. Dragii mei, Partidul Naţional Liberal niciodată nu a acceptat ca din banii noştri, ai celor care muncesc, să plătim lenea", a declarat Orban,la Galaţi, la prezentarea candidaţilor PNL la europarlamentare.
Ajutorul social, doar pentru cei care nu pot munci
Liderul liberalilor a spus că PNL este de acord să dea ajutor social unor oameni care nu pot să muncească, dar nu poţi să dai ajutoare sociale unor zdrahoni cărora nu le place munca, care stau şi beneficiază de ajutorul social, deşi li se oferă locuri de muncă.
"Vă spun limpede, oricine va refuza un loc de muncă, dintre cei care beneficiază de ajutor social, nu îi vom mai da ajutor social, pentru că România nu se poate clădi decât pe muncă, pe hărnicie, pe tot ceea ce într-adevăr duce la prosperitate individuală şi la prosperitate naţională", a subliniat Orban.
Vouchere pentru privaţi
El a mai susţinut că PNL a susţinut proiectul de lege cu voucherele de vacanţă, iar PSD dă voucherele de vacanţă în sectorul public.
"De cei 5 milioane de angajaţi din sectorul privat nu le pasă. Şi atunci vă spun limpede. şi ei trebuie să beneficieze de aceste vouchere de vacanţă. Cum facem asta? Stimulându-i pe angajatori, pe companii deducând cheltuielile cu voucherele de vacanţă, astfel încât şi angajaţii din mediul privat să primească acest drept de a avea un venit pentru a-şi petrece vacanţa în România", a declarat liderul PNL.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!