Zelenski condamnă atacul rusesc de Florii, care a ucis 31 de civili, inclusiv copii: 'Doar ticăloşii pot acţiona astfel. A doua lună în care Putin ignoră SUA pentru un armistițiu'

Zelenski a condamnat ferm atacul rusesc care a avut loc de Florii, când o rachetă rusă a lovit orașul Sumî, ucigând cel puțin 31 de civili, inclusiv copii.
Duminică, orașul Sumî din nord-estul Ucrainei a fost lovit de rachete rusești, provocând moartea a cel puțin 31 de persoane, dintre care doi copii, potrivit primarului Artem Kobzar. Mai mult, 84 de persoane au fost rănite. Atacul a fost confirmat și de Andrii Iermak, șeful de cabinet al președintelui Ucrainei, care a postat un mesaj pe platforma X, în care a condamnat acțiunea, spunând: Rușii au lovit orașul Sumî cu rachete, omorând civili.
Situația la 13:40 (10:40 GMT): 31 de persoane au fost ucise, din care doi copii. 84 de persoane sunt rănite, din care 10 copii. Continuăm munca, au indicat serviciile de salvare ucrainene pe Telegram.
Ministrul Klimenko a precizat că victimele se aflau pe stradă, în vehicule, în mijloace de transport public şi în clădiri în momentul impactului. Reuters a solicitat un comentariu din partea autorităţilor ruse, dar nu a primit un răspuns imediat.
Un alt oficial ucrainean, Andrii Kovalenko, coordonator al Centrului pentru combaterea dezinformării, a subliniat că acest atac a avut loc la scurt timp după vizita emisarului american Steve Witkoff la Moscova, unde acesta s-a întâlnit cu Vladimir Putin pentru a discuta despre perspectivele păcii în Ucraina. Kovalenko a acuzat Rusia de manipularea diplomației, afirmând pe Telegram: Rusia construiește toată așa-numita diplomație ... în jurul loviturilor asupra civililor.
În același timp, armata ucraineană a informat că a reușit să doboare 43 din cele 55 de drone rusești lansate asupra Ucrainei în timpul nopții, în zonele de nord, sud și centru ale țării. De asemenea, Ministerul Apărării rus a declarat că Ucraina a efectuat cinci atacuri asupra infrastructurii energetice ruse în ultimele 24 de ore, în pofida acordului recent între cele două țări de a nu ataca aceste obiective. Deși cele două țări au convenit luna trecută să nu-și mai lovească infrastructura energetică, ulterior cele două părți s-au acuzat reciproc de încălcarea tratatului.
Rusia continuă să ocupe aproximativ 20% din teritoriul Ucrainei, în contextul unui conflict în care atacurile cu rachete și drone domină operațiunile de pe front. Luptele de la sol din estul Ucrainei avansează lent, iar atacurile asupra infrastructurii civile și energetice rămân un element central al agresiunii ruse, conform Agerpres.
Reacția lui Volodimir Zelenski
"Până în prezent, 31 de persoane sunt cunoscute ca fiind ucise în Sumî în urma atacului cu rachetă balistică rusă. Printre cei uciși se numără și doi copii. Condoleanțe familiilor și celor dragi… Peste 84 de persoane au fost rănite, inclusiv 10 copii. Toți primesc asistența necesară.
Este crucial ca lumea să nu rămână tăcută sau indiferentă. Loviturile rusești merită doar condamnare. Trebuie exercitată presiune asupra Rusiei pentru a pune capăt războiului și pentru a garanta siguranța oamenilor. Fără o presiune reală și puternică, fără un sprijin suficient pentru Ucraina, Rusia va continua să prelungească acest război.
Este deja a doua lună în care Putin ignoră propunerea SUA pentru un armistițiu total și necondiționat. Din păcate, la Moscova sunt convinși că pot continua să omoare fără a răspunde pentru faptele lor. Este nevoie de acțiune pentru a schimba această situație", a postat Volodimir Zelenski pe Facebook.
"Doar ticăloşii pot acţiona astfel. Luând vieţile oamenilor nevinovați", a declarat președintele Ucrainei, continuând să răspundă pe platformele de socializare. El a însoțit mesajul cu un videoclip șocant, care arată imagini cu trupuri neînsuflețite pe străzi, autobuze distruse și vehicule aprinse în mijlocul unei zone urbane.
Zelenski a subliniat și faptul că acest atac a avut loc într-o zi cu semnificație religioasă, în care oamenii se pregăteau să participe la celebrarea Floriilor. "Şi asta într-o zi în care oamenii merg la biserică: Duminica Floriilor, sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim," a mai adăugat el, făcând apel la întreaga lume pentru pace.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News