Se pot anula din nou alegerile prezidențiale? Tudorel Toader face lumină, după scandalul Lasconi-USR

Fostul ministru al Justiției, Tudorel Toader, a analizat scandalul din USR. Acesta a vorbit despre scenariul lansat de Elena Lasconi, care spunea că, în cazul în care USR îl va susține prin toate mijloacele pe Nicușor Dan, s-ar putea crea o situație de viciere a procesului electoral, așadar ar fi, în opinia ei, posibilă o nouă anulare a alegerilor.
„Suntem în plină campanie, probabil accentele vor fi din ce în ce mai multe. Astăzi, când vorbim, nu cred că există riscul anulării alegerilor. De ce? Desigur, candidații au forme diferite de manifestare, au interesele lor, pe care le exprimă într-un mod mai mult sau mai puțin convingător. În concret, USR va trebui să respecte legea, ca și ceilalți competitori, va trebui să respecte hotărârea Biroului Electoral Central. USR are, ca orice partid, multe forme de susținere a campaniei electorale, încât nu este niciun impediment, dacă vrea, direct sau indirect, să-l sprijine pe Nicușor Dan. Dar repet, respectând hotărârea BEC-ului”, a spus Tudorel Toader.
Întrebat ce poate face Lasconi în situația în care USR nu-i mai permite intrarea în sediul de campanie sau alocarea de fonduri pentru campanie, Toader a continuat:
„Elena Lasconi poate formula acțiune în instanță. Hotărârea o dă judecătorul și acesta va stabili ce și cum trebuie făcut. Ea este un candidat care are interese, în mod firesc, le înțelegem, dar judecătorul va decide.
Listele nu se mai pot schimba, dar alegătorului nu-i va fi greu să îndrepte ștampila unde consideră. N-ar fi singurul lucru anormal (că există doi candidați susținuți de USR) și vom trece și peste acest moment. Tocmai ce am văzut că BEC-ul a reglat una dintre probleme. Cu banii va decide judecătorul, pentru că noi nu știm ce probleme va prezenta Elena Lasconi. Se va da în ordonanță, rapid, se va tranșa și problema aceasta. Noi la vot vom fi liberi și ne vom exprima opțiunile electorale, " a mai spus Tudorel Toader.
În privința încurcăturii create în jurul decontării banilor, după ce USR a investit deja sume în campania Elenei Lasconi, iar Nicușor Dan ar putea primi și el susținere financiară prin redirecționarea unor donatori, fostul ministru al Justiției a mai spus:
"Orice candidat și orice partid care intră în competiție își asumă riscul de a nu putea deconta de la bugetul de stat dacă este sub pragul de 3%. Este un risc asumat, nu va deconta suma respectivă și viața merge înainte”, a transmis Tudorel Toader.
De la ce a pornit totul?
Elena Lasconi a spus recent, după ce USR a anunțat că-l va susține pe Nicușor Dan, că există premisele vicierii procesului electoral, aspect ce ar duce din nou la o posibilă anulare a alegerilor.
„Când vorbești despre partid înseamnă toți reprezentanții partidului și asta înseamnă că tu, care ți-ai asumat un candidat, vrei să mi-l prezinți pe altul, adică ce faci? Viciezi procesul electoral prin păcălirea electoratului. Eu sunt pe buletinul de vot cu sigla USR. Deci e mai grav decât o amendă. Doamne ferește, eu aș vrea să se repare în Instanță, nu aș vrea să ajungem în situația în care s-ar putea să se anuleze din nou alegerile, pentru că dacă mai trecem printr-o criză electorală va fi îngrozitor. Așa suna decizia de anul trecut. Toată responsabilitatea și tot hate-ul va fi pe USR și poate pe Nicușor Dan, ceea ce nu cred că dorește nimeni. Din nou tensiuni, deci e mai mult decât o amendă. Aici e o chestiune de responsabilitate, nu te joci cu asta. Partidul nu este un SRL, partidul este un motor prin care poți să schimbi oameni în bine, nu este un SRL pe care îl au 16 oameni pe mână”, a spus Lasconi.
De asemenea, Biroul Electoral Central a decis că USR nu îl poate sprijini pe Nicușor Dan la prezidențiale nici măcar în mediul online. BEC a motivat că un partid poate susține un singur candidat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News