Data publicării:
Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, tensiuni la vot în Parlament. Ratificarea EURATOM, pe ordinea de zi
Senatul şi Camerei Deputaţilor se reunesc în plen comun, miercuri, de la ora 14,00, pentru ratificarea Deciziei (UE, EURATOM) 2020/2053 a Consiliului din 14 decembrie 2020 privind sistemul de resurse proprii ale Uniunii Europene.
'Mâine este plen comun. Se va dezbate ratificarea EURATOM, care este extrem de importantă, pentru a permite Comisiei Europene să poată să pună în practică facilitatea de recuperare şi rezilienţă', a afirmat, marţi, preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, după şedinţa Birourilor permanente.
Proiectul de lege pentru ratificarea Deciziei (UE, EURATOM) 2020/2053 a Consiliului din 14 decembrie 2020 privind sistemul de resurse proprii ale Uniunii Europene prevede şi abrogarea Deciziei 2014/335/UE, EUROATOM adoptată la Bruxelles.
'Noua decizie privind sistemul de resurse proprii ale Uniunii Europene 2020/2053 a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2021 şi se va aplica numai după ratificarea sa de către toate statele membre, prevederile sale fiind direct aplicabile statelor membre fără a mai fi necesară transpunerea lor în legislaţia naţională.
După ratificarea noii decizii, Comisia Europeană va recalcula contribuţiile statelor membre pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2021 şi data intrării în vigoare. Nivelul contribuţiei României pentru anul 2021, conform scrisorii de ratificare a bugetului UE, este în cuantum de 2.356.894.717 euro.
Pentru următorii cinci ani, media estimată a contribuţiei României este în cuantum de 2.659.127.447 euro, iar media pentru toată perioada cadrului financiar multianual 2021-2027 este de aproximativ 2.701.895.847 euro', se arată în raportul comun al Comisiilor de buget-finanţe, care va intra, miercuri, în dezbaterea plenului comun al Parlamentului.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că doreşte o dezbatere a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi că parlamentarii PSD nu îl vor vota, miercuri, în plenul comun, 'pentru că vor să ştie ce cuprinde', conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News