Parlamentul britanic se află într-un impas după ce a respins marţi acordul privind Brexitul convenit împreună cu Bruxellesul de către premierul conservator Theresa May. Aceasta din urmă a anunţat că se va întâlni cu liderii tuturor partidelor parlamentare pentru a încerca găsirea unui acord care să poată primi susţinerea Camerei Comunelor, dar care de asemenea să poată fi negociat cu Bruxellesul, relatează joi agenţia Reuters într-o prezentare a etapelor ce vor urma în acest dosar.
21 ianuarie: Theresa May propune paşii următori Şefa executivului de la Londra va veni luni în faţa parlamentului cu o declaraţie şi cu o moţiune despre paşii următori pe care-i propune în dosarul Brexitului. Însă parlamentul nu va dezbate moţiunea în acest stadiu.
21-29 ianuarie: Parlamentarii britanici propun alternative După ce premierul May va prezenta moţiunea, parlamentarii vor putea propune amendamente la aceasta, respectiv alternative pentru prevederile acordului.
Citește și: Ce opțiuni sunt pentru Brexit, după voturile în Parlamentul britanic
Parlamentul să preia controlul asupra Brexitului
Toate acestea se vor întâmpla în contextul în care legislativul britanic este puternic fragmentat în chestiunea Brexitului, în rândul deputaţilor existând susţinători pentru o paletă largă de variante, de la ieşirea din UE la 29 martie fără niciun acord şi până la anularea Brexitului sau convocarea unui nou referendum ori rămânerea într-o uniune vamală cu UE. Un amendament pe care probabil îl va formula parlamentarul conservator Nick Boles ar merge chiar mai departe de simpla propunere a unei alternative în abordarea Brexitului.
El doreşte să ceară pur şi simplu ca parlamentul de la Londra să preia controlul asupra procesului Brexitului, schimbând regulile parlamentare astfel încât să li se permită aşa-numiţilor backbenchers (parlamentari ce nu au o poziţie oficială în guvern sau în partidele de opoziţie) să propună acte normative. În plus, amendamentul pe care Nick Boles ar urma să-l propună i-ar da premierului May termen până la începutul lunii martie să încheie un acord revizuit cu UE şi care să poată fi sprijinit la Londra de o majoritate parlamentară.
Se caută o cale
Dacă şefa guvernului ar eşua în acest demers, atunci ea ar trebui, conform aceluiaşi posibil amendament evocat, să ceară o extindere a datei efective a Brexitului stabilite în baza articolului 50 din Tratatul UE, astfel încât pe 29 martie Regatul Unit să nu iasă din UE fără niciun acord. 29 ianuarie: Parlamentul dezbate paşii următori Camera Comunelor va dedica toată această zi dezbaterii paşilor propuşi de Theresa May şi a alternativelor avansate de către deputaţi. Nu se va organiza atunci un vot asupra unui acord revizuit privind Brexitul, însă voturile asupra alternativelor propuse de membrii parlamentului vor arăta dacă există vreo cale de a se obţine o majoritate în Camera Comunelor pentru un asemenea acord revizuit.
Theresa May nu va fi obligată să pună în practică alternativele sprijinite de parlament, însă ea se va afla sub o puternică presiune politică de a proceda astfel. Dacă legislativul de la Londra votează favorabil o anumită opţiune, atunci premierul May se va putea întoarce la Bruxelles pentru a încerca să obţină o revizuire a acordului. Însă, chiar dacă europenii ar accepta aşa ceva, în final parlamentul britanic tot va trebui să se pronunţe prin vot asupra acordului în ansamblu.
Citește și: Theresa May, moţiune de cenzură. Rezultatul votului în Parlamentul britanic
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor
- Ce nu s-a văzut la vizita lui Marcel Ciolacu la Marea Moschee din Abu Dhabi. Imagini din spatele camerelor - Foto / Video în articol
- Polițist, la un pas să fie linșat în Târgu Jiu, după ce a vrut să oprească o autoutilitară. Val Vâlcu: Nu există așa ceva. În secunda 2 trebuia oprit - Foto
- Prima luptă între un pilot uman și un avion controlat de inteligența artificială: Un "moment de transformare în istoria aerospațială"
- Nod în papură cu Vâlcu și Bulai: Campania electorală, analiza momentului
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică