Subiectul analizelor publicate de cercetători este dintre cele mai trăsnite. Aceste articole sunt doar vârful aisbergului, apar în presă pentru că au o doză de inedit. În realitate, vorbim despre o afacere de  miliarde, de milioane de articole pe care nu le citește nimeni dar care aduc profituri cadrelor universitare și jurnalelor academice. De aceste jurnale depinde, de fapt, cariera profesorilor din toată lumea occidentală.

Profesorii universitari petrec, în medie, între 3 şi 6 luni pentru a documenta şi a scrie un articol de 25 de pagini pentru un jurnal academic. Câteva luni mai târziu, aceştia primesc o scrisoare în care sunt informaţi că articolul lor a fost verificat şi că a fost acceptat pentru publicare. Doar că cele mai multe dintre aceste articole sunt citite de... zece persoane, în medie. 

Asta pentru că, scrie intelectualtakeout.org, 82% dintre articolele ştiinţifice publicate nu sunt citate de nimeni, nicăieri, nici măcar o dată în cinci ani de la publicare. Dintre articolele citate, doar 20% au fost şi citite până la capăt. Jumătate dintre lucrările academice nu sunt citite decât de autori, de cei care le verifică şi de editorii jurnalelor ştiinţifice, arată sursa citată. 

Profesorii care scriu în aceste jurnale academice nu primesc onorarii pentru articole, ba dimpotrivă, unii trebuie să plătească o taxă pentru publicare. Iar revistele câștigă atât din taxele pe care le plătesc autorii, cât și din abonamentele pe care le fac universitarii, pentru a-și onora obligația de pregătire continuă și pentru a putea cita, la rândul lor, pe alții, când doresc să scrie un articol.

Şi atunci, de ce se scriu aproximativ două milioane de jurnale academice în fiecare an? Răspunsul este simplu: pentru bani şi pentru siguranţa locului de muncă. Scopul tuturor profesorilor este să obţină titularizarea, lucru care se acordă în funcţie de cât de multe articole publicate are fiecare cadru didactic. Comitetele care acordă statutul de titular tratează aceste articole ca o dovadă a faptului că profesorul poate să realizeze cercetări. 

Dar ele sunt, de multe ori, doar un exerciţiu de "plagiat creativ", adică rearanjarea unor cercetări anterioare, citarea altora şi transmiterea unor noi teze plecând de la acestea.

Un alt motiv pentru care acestea sunt în continuare scrise şi publicate este specializarea în era modernă, cauzată de împărţirea universităţilor în mai multe discipline şi departamente care îşi urmăresc propriul scop. 

Astfel, aceste lucrări nu devin inaccesibile doar publicului, ci chiar şi majorităţii profesorilor. 

Astfel, concluzionează sursa citată, academicienii, care ar trebui să lucreze pentru dezvoltarea societăţii, răspund la întrebări pe care nu le pune nimeni, pe pagini pe care nu le citeşte nimeni. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News