
„Când legile economiei bat populismele,
“Ungaria a ajuns în punctul în care populismul economic a fost înfrânt de legile economiei”.
Guvernul Ungariei a renunțat la plafonarea prețului la combustibil. De sâmbătă, companiile nu mai beneficiază de preț plafonat pentru carburanți, după ce principalul jucător de pe piața ungară a anunțat o penurie de carburanți. Criza carburanților a apărut ca urmare a capacității scăzute de producție, întârzierile în livrarea combustibililor pe piață fiind foarte mari.
Penurie, raționalizare și închiderea pe rând a benzinăriilor – iată rezultatul plafonării prețurilor în Ungaria, anunțată cu surle și trâmbițe spre sfârșitul anului trecut.
S-a dovedit încă o dată că măsurile populiste, mai ales în situații de criză, sunt nocive pentru întreaga societate. Dar, nu-i bai, ne-am mai adus aminte de zilele în care circulam săptămânal pe rând, “mașinile cu număr cu soț și apoi cele cu număr fără soț”.
Butadele trecutului…Unde sunt populiștii de la PSD care au risipit atâta energie două săptămâni, susținând cât de bună era această măsură și cum România ar fi trebuit să procedeze la fel? PNL și Guvernul condus de prim-ministrul Nicolae Ionel Ciucă au decis subvenționarea prețului carburanților cu 50 de bani. O măsură criticată de mulți la momentul respectiv, dar care s-a dovedit eficientă.
Prețul combustibililor a scăzut în România, iar litrul de benzină standard a ajuns să coste mai puțin de 8 lei în cele mai multe stații de alimentare, concomitent și cu scăderea cotației internaționale a prețului la petrol.
De asemenea, s-a ieftinit și motorina, iar prețurile au coborât până la nivelul la care erau în urmă cu 3 luni. Practic, de la sfârșitul lunii iunie până acum avem o ieftinire de 7% la motorină și de 8,4% la benzină.
Prin măsura implementată a fost evitată o criză majoră cum este azi cea din Ungaria.În concluzie, prima soluție pentru toate crizele pe care le parcurgem ar fi: dialog în coaliție, calm și responsabilitate, predictibilitate, dar mai ales fair play față de partenerii de guvernare.Și fără populisme!”, a scris Vlad Mircea Pufu, pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Ambulanța a venit pentru Mircea Badea în direct, la Antena 3 CNN! Cât avea tensiunea
- Domeniile care scapă de plata CASS, după ce s-a aflat că vor scădea salariile. Anunţul lui Ciolacu
- Horoscop 28 septembrie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care trebuie să fie atentă la bani. Mare grijă cui împrumuți sau de la cine iei!
- Schengen. Gerhard Karner, nou mesaj privind șansele României de aderare
- "Ne-am dus de mânuță la ea". Cine este femeia cu care Oana Zăvoranu ar fi fost înșelată: "A făcut tot posibilul să-l stoarcă de bani"
- Lovitură pentru OMV. Rareş Bogdan: Foarte bine că Marcel Ciolacu nu a acceptat! Ursula von der Leyen fusese informată de „Klaus”, cum îi spune ea
- Românul Adrian Stoica a câştigat America's Got Talent
- Nehammer, ţinta criticilor în Austria. I-a trimis pe copii să mânânce fast-food şi îi critică pe austrieci că nu muncesc mai mult
- Tancurile americane Abrams, folosite de armata ucraineană "când va fi momentul"
- De ce nu este bine să faci duș în fiecare zi. Motivele dezvăluite de un studiu de la Harvard