Conform Ziarulargesul.ro, gradul de încărcare este monitorizat permanent şi sunt luate măsuri pentru asigurarea capacităţii de transport în contextul pandemiei. SC Publitrans 2000 le recomandă călătorilor să evite aglomeraţia şi să aştepte următorul autobuz, pentru a nu pune în pericol sănătatea lor sau a celorlalţi cetățeni. De asemenea, oamenii sunt rugați să respecte regulile impuse, atât la urcare în autobuz, cât şi în timpul călătoriei.
Elevii din învăţământul preuniversitar acreditat/autorizat beneficiază de abonamente lunare gratuite, care se eliberează la toate cele 18 puncte de vânzare a biletelor din staţiile de autobuz. Abonamentele sunt valabile pe toate liniile de transport din Piteşti, pe tot parcursul anului calendaristic (inclusiv în vacanţe). Eliberarea abonamentelor se face pe baza carnetului de elev emis de unitatea de învăţământ, vizat prin ştampilă pentru anul în curs, copie şi original. Totodată, abonamentele se pot elibera şi la sediul unităţilor de învăţământ acreditate/autorizate, în baza unei convenţii încheiate între acestea şi SC Publitrans 2000. Unităţile de învăţământ care au încheiat convenţii în acest sens sunt: Colegiile Naționale „Zinca Golescu” şi „I.C. Brătianu”; Școlile „Traian”, „Matei Basarab” şi „Mircea cel Bătrân”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video