Data publicării:

Pîrvulescu: USL are o majoritate fragilă. Ponta trebuie să dea impresia de forţă

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Schimbarea Corinei Dumitrescu de la Educaţie a fost o mişcare constrânsă de presiunile din interiorul partidului şi a avut rolul de a da impresia, la nivel public, de forţă pentru Victor Ponta, consideră analistul politic Cristian Pârvulescu. Ponta a evitat să o numească la Educaţie pe Ecaterina Andronescu pentru a evita un nou scandal ANI, la fel ca şi în cazul lui Mircea Diaconu. Pârvulescu susţine că decizia de schimbare a Corinei Dumitrescu era luată încă din momentul izbucnirii scandalului, dar Ponta s-a ferit să lase impresia unei maziliri publice. Dacă alegea să o susţină în contiuare pe Corina Dumitrescu, Ponta risca un scandal de proporţii, iar majoritatea pe care USL şi-a asigurat-o în acest moment în Parlament este una fragilă şi ar putea balansa în orice moment."Era o problemă care se cerea rezolvată. Ponta trebuia să ia o astfel de decizie, altfel ar fi dat apă la moară noi Opoziţii, care ar fi avut de la bun început motiv pentru a critica Guvernul. Majoritatea parlamentară pe care o au acum este fragilă şi ar fi riscat enorm dacă mergeau mai departe pe această linie. Este mai simplu să renunţi, pentru că memoria colectivă nu putea relua la nesfâşit un astfel de subiect", a precizat Cristian Pârvulescu. Alegerea lui Ioan Mang este firească, pentru că Victor Ponta nu a dorit să rişte un nou scandal cu ANI prin numirea Ecaterinei Andronescu. "Acest tip ce probleme apar pentru că este un Guvern de final de legislatură. Aceste şase luni trebuie să fie cât mai puţin controversate cu putinţă, de aceea aceste schimbări rapide. Ponta trebuie să dea impresia de forţă", a mai spus Pârvulescu.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel