Data publicării:

Pirtea (PNL): Cazul elevului nu este izolat. Apar tot mai multe semne că...

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Politica
WhatsApp
Pirtea
Pirtea

Guvernul arată din nou cât de sucite îi sunt prioritățile, susține  Marilen Gabriel Pirtea (PNL).

Marilen Pirtea, secretar al Comisiei pentru buget, coordonatorul Comisiei de Educație a PNL, spune cu referire la cazul olimpicului de clasa a X-a din Suceava: „Cazul elevului de clasa a X-a de la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare" din Suceava nu este izolat. Apar tot mai multe semne că administrația centrală este depășită de situație, fiecare caz nedorit de acest tip vorbind suficient de clar despre disfuncționalitățile sistemului educațional. David Turturean, elevul de la „Ştefan cel Mare", are rezultate școlare foarte bune și a participat anual la cel puţin trei olimpiade naţionale, obținând premii olimpice. Din păcate, în acest an, David Turturean a aflat că s-ar putea să nu participe la două olimpiade internaţionale, după ce Ministerul Educaţiei a hotărât că nu va deconta deplasarea pentru cele două participări asigurate de calificarea sa la Olimpiada Internaţională de Astronomie din Sri Lanka şi Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică din China. Este vorba de 3500 de dolari, absolut necesari pentru deplasare".

„Anul trecut, David a obţinut medalia de bronz la Olimpiada Internaţională de Astronomie ce s-a desfăşurat în China. Acest rezultat a confirmat că elevul sucevean este deosebit de valoros, meritând toată susținerea pe viitor. Chiar și așa, Guvernul nu i-a mai confirmat finanțarea participărilor din acest an, cele de la olimpiadele din Sri Lanka și China, iar autoritățile locale nu au reușit găsirea unei soluții de avarie. Este un caz tipic de inadecvare a procedurilor și a manierei de lucru la realitățile mediului școlar”, se precizează în comunicat. „Este vizibilă și stringentă nevoia de întocmire a unei proceduri prin care să fie asigurată, fără echivoc, finanțarea de către Ministerul Educației a tuturor cheltuielilor de participare a elevilor români la olimpiadele internaționale. Fără acest instrument de lucru instituțional, prin care să se abordeze unitar și nediscriminariu toate solicitările de finanțare ale cheltuielilor elevilor olimpici, vor urma și alte situații în care elevii excepționali vor fi nedreptățiți de răspunsul oficialilor din educație", susține Marilen Pirtea.

Solicitare

Deputatul solicită responsabililor din Ministerul Educației Naționale să prezinte public un raport pentru anul 2018, cuprinzând toate solicitările de finanțare necesare participării elevilor olimpici internaționali, precum și o situație generală a contribuției la toate aceste participări internaționale. „Așteptăm cu interes și o propunere publică prin care să se asume o procedură de finanțare a participării elevilor români la olimpiade internaționale, astfel încât pe viitor să fie evitate situații de dezavantajare a elevilor merituoși, subliniază Pirtea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel