Pintea: Investim în sănătate, fără să ţinem cont de culoarea politică
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a afirmat luni că există o colaborare cu autorităţile locale pentru creşterea calităţii serviciilor medicale şi a reiterat că vor fi investiţii multe în sănătate în 2019, fără a se ţine cont de culoarea politică.
Precizarea a fost făcută după ce primarul oraşului Ulmeni, Lucian Morar, a intrat în greva foamei, încercând prin acest gest să convingă Ministerul Sănătăţii să deschidă o staţie de ambulanţă în localitatea sa, scrie Agerpres.
"Aprobarea unei substaţii de ambulantă nu ţine de ministrul Sănătăţii, iar Ministerul Sănătăţii are doar doi membri în comisia care avizează înfiinţarea acestora. Aşa cum ştiţi, colaborez cu autorităţile locale pentru a creşte calitatea serviciilor medicale din zonele pe care aceştia le reprezintă şi investim foarte mult anul acesta în sănătate, fără să ţinem cont de culoarea politică. Pentru că, aşa cum am mai spus, sănătatea nu are culoare politică. Este regretabil că domnul primar din Ulmeni a ales această modalitate de a face campanie electorală. Probabil îşi imaginează că victimizarea îi va aduce aprecierea comunităţii şi, implicit, capital politic", a declarat Sorina Pintea.
Ministerul precizează că o Comisie Interministerială pentru Suport Tehnic (CIMST) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne avizează înfiinţarea substaţiilor de ambulanţă.
Vezi și: Iohannis, decret care îl privește pe Negulescu. E oficial
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News