"La categoria 'aberaţia zilei' îl avem astăzi, din păcate, pe domnul prim-ministru al României. Dânsul ne-a spus astăzi, după o analiză făcută în Ministerul Finanţelor aparent, că Pilonul I de pensii are un randament mai bun decât Pilonul II de pensii. E un fals. În primul rând, pentru că un fond de pensii, acela cu numărul II, este investiţie şi are un randament care este de 4,7%, conform datelor de la Supraveghere Fiscală. În timp ce Pilonul de pensii I, fondul de pensii în care noi contribuim cu toţii şi din care se plătesc în timp real pensiile către pensionarii de acum, nu are randament, pentru că nu este investiţie", a precizat Seidler, într-o conferinţă de presă.
El a adăugat că Guvernul compară "ceva ce există, randamentul de la Pilonul II, cu ceva ce nu există, randamentul de la Pilonul I".
"Este de râsu-plânsu, mai ales că această informaţie vine de la însuşi domnul prim-ministru. Din păcate, ajungem să-i dăm dreptate domnului Vâlcov, nu am crezut că se va ajunge acolo. Acest domn, Mihai Tudose, este chiar un om care din punct de vedere profesional şi politic merită nota zero. Ce ar trebui să facă Guvernul Tudose, dacă se grăbeşte şi de fapt asta e realitatea, ăsta e adevărul, să strângă bani la bugetul de stat pentru că au mărit salariile în domeniul public fără nicio analiză de impact şi le-a scăpat tot procesul de sub control, ar trebui să se atingă de pensiile nesimţite şi de pensiile speciale", a mai afirmat Seidler, scrie Agerpres.
Potrivit acestuia, în noua sesiune parlamentară, USR va depune două proiecte de lege, unul care va interzice cumulul de pensii cu salariul din sectorul bugetar şi un proiect prin care să se reglementeze pensiile speciale.
"Să le abrogăm pe majoritatea şi să le plafonăm pe cele care, conform deciziei CCR, nu pot fi abrogate. De exemplu, nu există niciun motiv obiectiv care să justifice existenţa pensiilor speciale pentru funcţionarii publici parlamentari", a susţinut deputatul USR.
Totodată, Seidler a explicat ce reprezintă Piloanele I şi I de pensii.
"Pilonul I înseamnă contribuţia pe care toţi angajaţii o plătesc şi din care se plătesc instant pensii pentru pensionarii de astăzi, în timp ce Pilonul II e parte din aceeaşi contribuţie pe care o plătesc angajaţii de astăzi, dar care se investeşte şi o vor primi, se va reîntoarce la noi odată ce vom atinge vârsta de pensionare", a menţionat deputatul.
Premierul Mihai Tudose a declarat, vineri, că discuţiile în cazul Pilonului I şi Pilonului II de pensii sunt avansate, arătând că, dacă este mai bine pentru români, vor fi alocaţi mai mulţi bani pentru Pilonul I de pensii.
"Este vorba despre luarea unei decizii în ceea ce priveşte defalcarea acelor sume pe care le plătesc românii la cele două componente, ambele fiind de stat, doar că una are management privat. Acum jumătate din sume se duc la Pilonul I, jumătate la Pilonul II. S-a constatat că randamentul la Pilonul I, care are ca reper salariul mediu pe România, este mult mai mare decât randamentul obţinut la Pilonul II şi din această cauză am solicitat, şi a fost şi decizie politică, Ministerului de Finanţe ca împreună cu cei de la sistemul de pensii să facă o analiză să vadă dacă nu cumva este oportun să facem puţin acum în aceşti ani când creşterea economică este foarte mare şi randamentul pentru banii românilor pentru pensii este mult mai mare la Pilonul I, sumele care se varsă la Pilonul I să fie un pic mai mari decât cele care se varsă la Pilonul II", a spus Tudose, la Neptun, după şedinţa CExN al PSD.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- SRI, mai necredincios ca Toma în noaptea de Înviere. Mesaj simpatic / foto