Data publicării:
Piftie de porc moldovenească pentru masa de Revelion. Cea mai bună rețetă
Piftia este nelipsită de pe masa de Revelion a românilor. Nu este greu de preparat și este delicioasă. Iată rețeta.
Ingrediente
2-4 picioare de porc
½ cap de porc cu ureche şi falcă
2 ştelţuri dolofane de porc
1 kg şorici
căzături de carne și os
2-3 cepe
1-2 morcovi
1 pătrunjel
1 ardei iute mic, spintecat în două
3-4 foi de dafin
1 lingură cu boabe de piper alb
2-3 rămurele de cimbru
1-2 linguri cu vârf de sare (sau câtă trebuie)
3-4 căpăţâni mari de usturoi
apă cât cuprinde
Decor
felii de ouă fierte
rondele de morcov fiert
feliuţe de lămâie
rondele de ardei gras / capia / gogoşar
frunze de pătrunjel verde
Cum se prepară
Se pârlesc picioarele şi capul de porc. Se spală bine cu apă caldă şi se răzuie cu cuţitul. Capul se taie în bucăţi mai mici. Carnea se pune în oală, se acoperă cu apă rece şi se pune o lingură mare de sare, scrie adevarul.ro. Se pune la foc mediu, până când fierbe şi face spumă. Apoi se dă focul mic şi se adună constant spuma. Zeamatrebuie să rămână limpede.
Răcitura se fierbe între 4-6 ore, până când se desprinde carnea de pe oase. Se poate fierbe şi mai mult. Dacă apa scade şi carnea nu fierbe, adăugaţi apă caldă peste şi fierbeţi în continuare. Zarzavatul se spală şi se adaugă, la două ore după ce a fiert. Usturoiul se curăţă şi se spală. Se va pisa înainte să fie pus în zeamă.
Degresare piftie de porc
Se măreşte focul 60 de secunde, astfel încât grăsimea să se ducă pe margini. Se prinde cu polonicul şi se aruncă. După degresare, se dă focul mic şi se fierbe în continuare. După ce carnea a fiert, se închide focul şi se lasă să se răcorească. Gelatina va trece în zeamă. După ce s-a răcorit, se separă zeama de carne. Se dezosează şi se pune în vasele pregătite.
Vasele se ornează cu elementele de mai sus şi se pregăteşte zeama. Se pisează usturoiul cu sare, până devine o pastă. Se pune un polonic de zeamă în el şi se amestecă. Se toarnă usturoiul în oală cu toată zeama fiartă. Se amestecă bine. Zeama se va vântura pentru a se prinde mai bine. Se pune în vasele cu carne ornată cu ajutorul unei strecurătoare. Se lasă la prins şi se pun la rece.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News