Data actualizării:
Data publicării:

Pierderi financiare URIAȘE în SUA. Cât îi va costa pandemia de COVID-19. Suma este COLOSALĂ

Autor: Doinița Manic | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Experții avertizează asupra faptului că SUA se va confrunta cu pierderi financiare uriaşe generate de COVID-19.

Pandemia de COVID-19 va costa SUA 16 mii de miliarde de dolari, sau aproximativ 90% din Produsul Intern Brut anual, estimează fostul secretar al Trezoreriei (ministru american de finanţe) Lawrence Summers şi economistul David Cutler de la Harvard, într-un eseu citat de Bloomberg şi Xinhua.

Aproximativ jumătate din această sumă o reprezintă veniturile ratate din cauza recesiunii induse de măsurile de carantină, iar restul sunt efectele economice ale deceselor premature şi ale impactului avut de pandemie asupra sănătăţii mintale şi fizice, relatează Agerpres

Pierderi financiare record



Conform autorilor, pierderile economice vor fi de patru ori mai mari decât costurile Marii Recesiuni şi de peste două ori mai mari decât cheltuielile totale ale SUA cu toate războaiele purtate de la 11 septembrie 2001 încoace, incluzându-le aici pe cele din Afganistan, Irak şi Siria. Pentru o familie formată din patru persoane, pierderile estimate vor fi de aproape 200.000 de dolari, menţionează cei doi economişti.

"Pierderile financiare uriaşe generate de COVID-19 sugerează o regândire fundamentală a rolului guvernului în pregătirea pentru o situaţie de pandemie", notează Cutler şi Summers.

Autorii subliniază importanţa testării pe scară largă şi a depistării şi izolării contactelor, apreciind că investiţiile în aceste demersuri "pot aduce beneficii de cel puţin 30 de ori mai mari" faţă de costurile iniţiale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel