PG, reacție după decizia CCR la cererea lui Tăriceanu: Motivarea va fi determinantă pentru viitorul curs al anchetei
Parchetul General susţine că a luat cunoştinţă despre decizia Curţii Constituţionale privind constatarea existenţei unui conflict între Guvern şi Ministerul Public, prin DNA. Motivarea CCR va fi determinantă pentru viitorul curs al anchetei cu privire la infracţiunile ce constituie obiectul dosarului cunoscut generic sub denumirea de 'Adoptarea Ordonanţei 13', mai precizează Parchetul General, într-un comunicat de presă, potrivit Agerpres .
"Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a luat cunoștință despre Decizia Curții Constituționale privind constatarea existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Ministerul Public prin Direcția Națională Anticorupție, decizie prin care instanța de contencios constituțional a constatat că "acțiunea PÎCCJ — DNA de a-și aroga atribuția de a verifica legalitatea și oportunitatea unui act normativ, respectiv OUG13/2017, cu încălcarea competențelor constituționale ale Guvernului și Parlamentului, prevăzute de art. 115 alin 4 și 5 din Constituția României, respectiv ale Curții Constituționale, prevăzute de art. 146 lit. din Constituție", a generat un conflict juridic de natură constituțională între respectivele autorități ale statului", se arată în documentul citat.
Potrivit Parchetului General, motivarea CCR va fi determinantă pentru viitorul curs al anchetei în acest caz.
"Motivarea Curții Constituționale va fi determinantă pentru viitorul curs al anchetei cu privire la infracțiunile de favorizarea făptuitorului, prezentarea cu rea-credință de date inexacte, Parlamentului sau Președintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârșirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului, prev. de art. 8 alin 1 lit. b din Legea 115/1999, sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, sustragerea sau distrugerea de probe ori înscrisuri, fals intelectual, ce constituie obiectul cauzei înregistrată pe rolul Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul PÎCCJ, cauză cunoscută generic sub denumirea de "Adoptarea Ordonanței 13"", se spune în comunicat.
Luni, Curtea Constituțională a discutat cererea președintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, în vederea constatării existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Ministerul Public, prin DNA, după ce procurorii au deschis o anchetă cu privire la elaborarea proiectului de OUG de modificare a Codurilor penale.
Ulterior, președintele CCR, Valer Dorneanu, a declarat că DNA și-a depășit atribuțiile în ancheta privind OUG 13 și că nu trebuia să verifice legalitatea, oportunitatea ordonanței, ci trebuia să se rezume la aspectele penale.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News