Data publicării:

Petr Cech, deranjat de ironiile celor de la Bayer Leverkusen

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Sport
WhatsApp
Portar
Portar

Petr Cech, portarul clubului englez de fotbal Arsenal Londra, a denunţat pe Twitter comportamentul online al clubului german de fotbal Bayer Leverkusen, care a tratat de o manieră batjocoritoare o pasă ratată de acesta.

 Evenimentul intervine în timp ce portarul ceh se află la concurenţă în efectivul londonez cu germanul Bernd Leno, venit tocmai la Londra chiar de la Leverkusen. În două mesaje postate luni pe Twitter, Bayer a comentat cu ironie un gest ratat de portarul ceh prin postarea unei înregistrări video în care o degajare a lui Leno a dus la o acţiune colectivă care s-a soldat cu gol: "în caz că te întrebi cum să joci în spate", a scris clubul german, informează AFP. 

"Glumă interpretată eronat"

Cech a reacţionat marţi seara, apreciind drept "trist" faptul că un club cum este Bayer "nu împărtăşeşte valorile de loialitate într-o competiţie, de profesionalism şi de spirit sportiv care ar trebui transmise tinerilor fotbalişti". "Gluma noastră a fost interpretată eronat şi mult mai personal decât ne-am fi dorit. A fost o glumă. Noi suntem pentru toate aceste valori pe care le citezi şi îţi dorim ce este mai bun pentru tine şi pentru marele tău club", a răspuns, la rândul său, Bayer. Cech, în vârstă de 36 de ani, se află sub contract încă un an cu Arsenal şi a decis să rămână la gruparea londoneză în ciuda concurenţei pentru postul de titular între buturile echipei. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel