Peste 220.000 de persoane s-au închinat la racla cu moaștele Cuvioasei Parascheva
Peste 220.000 de persoane au trecut prin curtea Catedralei Mitropolitane din Iași până marți seara ca să se închine la racla cu moaștele Cuvioasei Parascheva. Credincioșii au putut anul acesta să se roage și la moaștele Sfântului Spiridon, aduse special din Corfu pentru hramul de la Iași.
Potrivit organizatorilor, peste 220.000 de persoane au trecut, până marți seara, pe la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva din curtea Catedralei Mitropolitane din iași. Organizatorii vorbesc despre un record înregistrat în acest an.
„Un număr foarte mare de pelerini, o situaţie oarecum fără precedent. Este şi multă oboseală şi mult efort organizatoric. Toate sunt puse în umbră de această evlavie a pelerinilor, de această lecţie pe care ne-o oferă ei – de iertare, de jertfă, încât nu ne mai rămâne până la urmă decât bucuria, bucuria că oamenii îi mai caută pe sfinţi, îi mai cinstesc pe sfinţi, că doresc să urmeze exemplul sfinţilor. Rămâne să gustăm şi noi din această bucurie, pentru că oboseala trece, bucuria rămâne", a declarat Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, transmite Mediafax.
Dacă în ceilalți ani racla cu moaștele Cuvioasei era dusă înapoi în Catedrală în noaptea dintre 14 și 15 octombrie, numărul mare de credincioși a făcut ca pelerinajul de la Iași să continue și în 15 octombrie.
„Nu cred că există un precedent, cel puţin nu în ultimii ani. N-am putut introduce racla cu sfintele moaşte în Catedrală. Cu siguranţă a contat şi faptul că au rămas moaştele Sf. Ierarh Spiridon. Se cuvenea să rămână pentru cei din Iaşi care i-au lăsat pe cei veniţi de la distanţă", a mai spus Sturzu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News