Data publicării:

PES felicită USL și îl blamează pe Băsescu

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
usl
usl

Partidul Socialist European (PES) felicită USL pentru victoria obținută duminică și consideră „succesul coaliției” drept „sfârșitul disputei” dintre Victor Ponta și Traian Băsescu. De asemenea, PES subliniază că, după ce „a încălcat neutralitatea politică a funției sale”, președintele este obligat de electoratul român să-l desemneze pe Victor Ponta premier.

„Partidul Socialist European salută călduros victoria USL la alegerile parlamentare de azi (n.r. - duminică) din România. Rezultatul reprezintă o aprobare a cursului imprimat de coaliția USL condusă de premierul Victor Ponta și reflectă puternicul sprijin popular pentru politicile progresiste ale guvernului său. După luni de controverse, succesul coaliției lui Victor Ponta marchează sfârșitul disputei dintre premier și președintele Traian Băsescu, de dreapta”, se arată într-un comunicat al socialiștilor europeni, citat de pesurse.ro.

„Cu această majoritate parlamentară și în pofida opoziției președintelui Băsescu, este de așteptat ca Ponta să-și reia atribuțiile de premier zilele următoare. Săptămâna trecută, Băsescu a încălcat neutralitatea politică a funcției sale declarând la televiziunea națională că nu-l va desemna pe Ponta, indiferent de rezultatul alegerilor, dar acum este de așteptat să renunțe la asta ca urmare a girului copleșitor primit de Ponta de la electoratul român”, mai precizează PES.

Președintele PES, Serghei Stanișev, consideră că victoria este „o binemeritată reabilitare a lui Victor Ponta și a guvernului său”.

„Victor a avut de înfruntat o mulțime de provocări de la numirea sa ca premier - atât pe plan politic, cât și social - și rezultatele de astăzi sunt o dovadă că eforturile sale au dat roade”, spune Stanișev, adăugând că datorită acestui scor bun „preocupările și cererile poporului vor fi auzite în continuare”.

Totodată, Serghei Stanișev apreciază că victoria va accelera schimbările introduse de Victor Ponta și subliniază că românii nu s-au lăsat influențați de abuzurile și tacticile oponenților premierului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel