Data publicării:

Percheziții în județul Timișoara. Suspecții, conduși la audieri

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ
Imagine cu rol ilustrativ

Polițiștii din județul Timișoara au efectuat mai multe percheziții în această dimineață, la persoane bănuite de braconaj și infracțiuni conexe. 

În această dimineață, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, sprijiniți de lucrători din cadrul BIC, SAS, Serviciul Criminalistic, SAESP și Gruparea Mobilă de Jandarmi Timișoara, au pus în aplicare șapte mandate de percheziție la domiciliul unor suspecți de braconaj. Acțiunile au avut loc pe raza județului Timiș. 

"Persoanele sunt cercetate într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de braconaj, uz de armă fără drept şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Sunt puse în aplicare şapte mandate de percheziţie domiciliară pe raza judeţului", susține purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Timiş, Alexandra Petrovici.

După primele percheziţii au fost descoperite mai multe arme pentru care nu existau documente, o armă cu lunetă, una cu amortizor şi o alta cu un glonţ pe ţeavă. Suspecţii vor fi aduşi pentru audieri la Poliţia Municipiului Timişoara.

Vezi și: 

Elevi și profesori, evacuați. Incendiu la o școală din Bistrița-Năsăud

ANM, prognoza meteo. Cod Galben, zonele vizate

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel