Potrivit sursei citate, poliţiştii din cadrul Poliţiei Mioveni, împreună cu poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Ştefăneşti, Costeşti şi Secţiei de Poliţie Rurală Albota, precum şi poliţişti din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Bascov, împreună cu luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale Argeş, efectuează cincisprezece percheziţii domiciliare, la locuinţele mai multor persoane bănuite de furt calificat.
"Percheziţiile se desfăşoară într-o cauză penală complexă aflată în instrumentarea Poliţiei Oraşului Mioveni şi într-o cauză penală aflată în instrumentarea Secţiei de Poliţie Rurală Bascov, ambele sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti. Din cercetări, poliţiştii au stabilit că începând cu luna ianuarie a.c. până în prezent, cei în cauză ar fi pătruns prin efracţie în mai multe societăţi comerciale din Mioveni şi Mărăcineni, de unde ar fi sustras diverse bunuri, în valoare totală de aproximativ 100.000 de lei. 14 persoane vor fi conduse la sediul Poliţiei Oraşului Mioveni şi Secţiei de Poliţie Rurală Bascov pentru audieri", precizează sursa citată.
Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale şi al Unităţii Centrale de Analiza Informaţiilor, ambele din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva