Data actualizării:
Data publicării:

Pensiile românilor. Anunț despre Pilonul II

Autor: Vlad Manolache | Categorie: Economie
WhatsApp
Legea pensiilor
Legea pensiilor

Participanții la sistemul de pensii private obligatorii Pilonul II au contribuit cu 635,931 de milioane de lei, conform unei statistici. 

Numărul de participanţi la sistemul de pensii private obligatorii (Pilonul II) ajunsese la 7.178.497 de persoane, la 30 septembrie 2018, iar contribuţia brută virată se ridică la valoarea de 635,931 de milioane de lei, arată statistica Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat (APAPR), dată joi publicităţii. 

Conform datelor centralizate, în septembrie 2018, prin Pilonul II, au fost realizate plăţi în cuantum de 5,166 milioane de lei pentru 556 de cazuri. 

Activele nete administrate la Pilonul II s-au ridicat, la finele lunii septembrie a acestui an, la valoarea de 46,589 miliarde de lei, în timp ce structura de portofoliu a fondurilor de pensii private obligatorii arată un procent de 62,5% al investiţiilor în titluri de stat, 18,9% în acţiuni listate, 8,3% în conturi bancare, 3,4% în fonduri mutuale, 3% în obligaţiuni supranaţionale, 0,6% în obligaţiuni municipale şi 0,1% în instrumente alternative.

Câți participanți sunt Pilonul III

Pe de altă parte, în cazul pensiilor private facultative (Pilonul III), la nivelul lunii septembrie, numărul participanţilor a ajuns la 464.897 de persoane, plăţile efectuate au fost în cuantum de 3,515 milioane lei pentru 524 cazuri, iar contribuţiile brute virate au fost, în perioada menţionată, de 24,223 milioane de lei. 

De asemenea, activele nete ale fondurilor de pensii facultative au înregistrat valoarea de 1,984 miliarde de lei, în timp ce investiţiile acestora erau structurate astfel: 59,1% în titluri de stat, 21% în acţiuni listate, 6,4% în obligaţiuni corporative, 5,7% în conturi bancare, 3,6% în fonduri mutuale, 2,3% în obligaţiuni supranaţionale, 1,5% în obligaţiuni municipale şi 0,3% în instrumente alternative.

APAPR menţionează că, de la lansarea sistemului de pensii private şi până în prezent, toate plăţile efectuate de fondurile de pensii private către clienţi şi beneficiari (în cazuri de deces, invaliditate sau pensionare anticipată sau la termen) au însumat peste 322 milioane de lei şi au fost efectuate pentru mai mult de 48.000 de cazuri de plată 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel