Daniel Gheorghe a făcut un apel în acest sens către europarlamentarii români, amintind că aceștia reprezintă România la Bruxelles, indiferent de culoarea lor politică. Deputatul PNL e de părere că România trebuie să înceteze să mai „exporte scandalul politic intern în Parlamentul European"
„Prima obligație a europarlamentarilor este să își reprezinte și să își apere țara care i-a ales la acest nivel politic înalt. La Strasbourg și la Bruxelles avem nevoie de patrioti români gata să lupte pentru țara lor ! Ma gândesc că ar fi timpul să încetam a mai exporta scandalul politic intern în Parlamentul European. În rest sper că europarlamentarii vor înțelege că ei acolo îi reprezintă pe români, iar nicidecum birocrația instituțională impersonala din Bruxelles! Mai întâi România!!", a transmis Daniel Gheorghe pe pagina personală de Facebook.
Parlamentul European a adoptat marţi rezoluţia nelegislativă privind statul de drept în România cu 473 voturi pentru, 151 de voturi împotrivă şi 40 de abţineri, un text care afirmă "profunda preocupare" a eurodeputaţilor faţă de reforma legislaţiei judiciare şi penale din România şi "condamnă intervenţia violentă şi disproporţionată a forţelor de poliţie în timpul protestelor de la Bucureşti" din luna august.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Pască pufoasă fără aluat
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol
- Candidatul cu șanse maxime la Capitală, după mutarea PSD - PNL. Ciuvică: Înainte, avea șanse minime
- Horoscop 24 aprilie 2024. Avem Lună Plină în Scorpion! Cele 4 zodii puternic afectate
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”