Data publicării:

Patru astronauţi au revenit pe Terra de pe ISS la bordul unei capsule Crew Dragon care a suportat temperaturi exterioare de 1.930 de grade Celsius - Video

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Patru astronauţi au revenit pe Terra de pe ISS la bordul unei capsule Crew Dragon care a suportat temperaturi exterioare de 1.930 de grade Celsius - Foto ilustrativ Pexels
Patru astronauţi au revenit pe Terra de pe ISS la bordul unei capsule Crew Dragon care a suportat temperaturi exterioare de 1.930 de grade Celsius - Foto ilustrativ Pexels

Patru astronauţi au revenit pe Terra de pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS), amerizând în largul coastei atlantice a Floridei la bordul unei capsule Crew Dragon, fabricată de SpaceX, la 6 luni după ce şi-au început misiunea în spaţiu de asemenea printr-o lansare desfăşurată de aceeaşi companie, transmite sâmbătă Reuters.

Capsula 'Freedom' din generaţia Crew Dragon, având la bord trei astronauţi NASA şi un coleg italian din partea Agenţiei Spaţiale Europene (ESA), a amerizat cu bine la capătul unui zbor autonom de 5 ore. Amerizarea a avut loc la ora 20:55 GMT. Capsula 'Freedom' şi-a început misiunea la 27 aprilie.

Cine a fost comandantul misiunii

Echipajul acestei misiuni denumite Dragon Crew-4 a fost format din astronauţii NASA Kjell Lindgren, 49 de ani, Jessica Watkins, 34 de ani şi Bob Hines, 47 de ani.

Comandantul misiunii a fost astronautul italian Samantha Cristoforetti, 45 de ani. În mai puţin de o oră echipele de recuperare au ridicat capsula Crew Dragon pe un vas special şi echipajul a putut ieşi din capsulă, revenind pe Pământ după o misiune de peste 24 de săptămâni. Astronauţii au fost supuşi unui control medical de rutină la bordul vasului şi apoi au fost transportaţi cu un elicopter în Florida.

Capsula Crew Dragon a suportat temperaturi exterioare de 1.930 de grade Celsius...

În cursul revenirii de pe orbită, capsula Crew Dragon a suportat temperaturi exterioare de 1.930 de grade Celsius. În ultimul stadiu al coborârii, două seturi de paraşute s-au deschis deasupra capsulei, încetinindu-i căderea până la aproximativ 24 km/h, viteză la care a avut loc amerizarea în apropiere de Jacksonville, Florida.

Obiectivele misiunii

În timpul şederii la bordul ISS, echipajul a înconjurat Terra de 2.720 de ori (aproximativ o dată la fiecare 90 de minute), parcurgând aproximativ 116 milioane de kilometri în spaţiu, conform datelor NASA. Această misiune a avut drept obiective principale derularea de cercetări cu privire la modul în care microgravitaţia influenţează celulele umane, funcţionarea sistemului imunitar, sănătatea tractului gastrointestinal şi alţi indicatori de nutriţie.

De asemenea, au fost desfăşurate experimente cu privire la modul în care se comportă focul şi combustibilii în microgravitaţie, precum şi cultivarea de plante pe suport de aer sau lichid în locul solului. Întoarcerea lor din misiune s-a produs la o săptămână după ce următorul echipaj, cel al misiunii Dragon Crew-5, a ajuns la bordul ISS.

Echipajul Crew-5 este format dintr-un cosmonaut rus, doi astronauţi NASA şi unul japonez

 

Echipajul Crew-5 este format dintr-un cosmonaut rus, doi astronauţi NASA şi unul japonez. La bordul ISS se mai află doi cosmonauţi ruşi şi unul american, care au urcat pe orbită la bordul unei capsule Soiuz în luna septembrie. Unul dintre cosmonauţii ruşi, Serghei Prokofiev, a preluat comanda ISS de la Samantha Cristoforetti.

Staţia Spaţială Internaţională, de mărimea unui teren de fotbal american, a fost ocupată permanent din anul 2000 şi până în prezent şi este operată în cadrul unui parteneriat ruso-american, cu particparea Canadei, Japoniei şi altor 11 state europene, mai notează Reuters.

Video

Youtube video image

 

Citește și - Tom Cruise ar putea fi „primul civil care va face o plimbare în spațiu în afara Stației Spațiale Internaționale” în noul său film

 

Vedeta americană, Tom Cruise, urmează să joace într-un film pe Stația Spațială Internațională. Mai mult, actorul ar putea deveni „primul civil care va face o plimbare în spațiu în afara stației spațiale.

Șefa Universal Donna Langley a dezvăluit că intriga filmului „se petrece de fapt pe pământ, iar apoi personajul trebuie să meargă în spațiu pentru a salva ziua”.

Ea a spus că actorul ar putea fi „primul civil care va face o plimbare în spațiu în afara stației spațiale”, scrie BBC.

Lungmetrajul nu va fi o poveste ştiinţifico-fantastică, ci o poveste de aventuri în care Tom Cruise va fi un bărbat fără şansă care se dovedeşte a fi singurul om care va salva lumea.

Filmările vor avea loc în 2023. Regizorul Doug Liman („Edge of Tomorrow”) lucrează încă la scenariu cu Christopher McQuarrie, fidel colaborator al lui Tom Cruise şi regizor al filmului „Jack Reacher”, precum şi al ultimelor producţii din franciza „Mission Impossible”. Prevăzut iniţial să fie lansat în iulie 2023, filmul a fost amânat pentru iunie 2024 din cauza pandemiei. Vezi articolul aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel