Data publicării:
Patronul eMAG nu vede o recesiune în următoarea perioadă: Este un context bun pentru investiții în România
Contextul macroeconomic este unul care favorizează investiţiile şi nu există riscul unei recesiuni iminente în următoarea perioadă, a afirmat, joi, Iulian Stanciu, preşedintele executiv al eMAG, într-o conferinţă de presă.
"Pandemia ne-a arătat utilitatea serviciilor online. În România, faţă de criza financiară din 2009, rata de angajare este foarte mare, nu există un pericol iminent ca oamenii să piardă locurile de muncă. O altă diferenţă faţă de atunci este cursul de schimb, atunci o luase foarte mult în sus, iar acum BNR va ţine cu dinţii de curs ca măsură împotriva inflaţiei. Sunt două elemente care ne dau speranţă şi optimism că lucrurile vor arăta bine, deşi cu turbulenţe, dar contextul macro este unul care favorizează investiţiile", a spus Stanciu.
Întrebat care sunt riscurile pe care le vede pentru investitori, el a indicat inflaţia, care va avea un impact în special asupra puterii de cumpărare a celor cu venituri mai mici, în cazul cărora ponderea ratelor şi a facturilor e mai mare. Aceştia vor renunţa la alte cheltuieli.
"Există şi riscul macro economic şi riscul internaţional. Ne-am extins în Bulgaria şi Ungaria şi am fi vrut să ne mai extindem într-o ţară, nu putem spune care este aceasta, dar am decis să amânăm investiţia, să vedem ce se mai întâmplă. Actualul context ne-a schimbat puţin planurile", a continuat Stanciu.
Un alt risc pe care îl văd reprezentanţii eMAG este situaţia din China, cu lockdown-ul din anumite zone, care a dus la scăderea posibilităţii de aprovizionare cu anumite produse, dar, în această situaţie, eMAG şi-a majorat stocurile.
Sectorul de comerţ online are un potenţial foarte mare de creştere în România, în condiţiile în care reprezintă circa 10% din total, spre deosebire de Marea Britanie, unde comerţul online se ridică la 30%.
"România poate fi un hub regional pentru creşterea comerţului online", a mai spus Stanciu., potrivit Agerpres.
Directorul FMI: Ne îndreptăm ca somnambulii spre un alt război rece
În ciuda predicțiilor bune pentru țara noastră, oferite de Iulian Stanciu, directorul FMI oferă o imagine mult mai sumbră a economiei globale, în umbra unui alt Război Rece.
Directorul general al FMI, Kristalina Georgieva, avertizează asupra consecințelor pe care le-ar putea avea războiul din Ucraina.
Directorul general al FMI, Kristalina Georgieva, susține că este mai puțin îngrijorată de riscul ca războiul din Ucraina și o nouă încetinire a creșterii economice în China să declanșeze o recesiune globală decât de puterea tendinței de fragmentare economică și politică, transmite Mediafax, citând Reuters.
Luna trecută, FMI a redus perspectivele de creștere globală pentru 2022 la 3,6% de la 4,4%, a doua scădere din acest an, iar ea a repetat avertismentul că evenimentele petrecute de atunci ar putea determina reduceri suplimentare ale previziunilor. Cu toate acestea, acest lucru nu este cel mai îngrijorător, a declarat Georgieva în timpul unei discuții în cadrul Forumului Economic Mondial. (VEZI CONTINUAREA AICI)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News