Paştele ar putea avea o dată fixă. Vezi când ar putea fi sărbătorită Învierea
După studierea laborioasă a Bibliei, Colin Humphrey, cercetător de la Universitatea Cambridge vine cu o teorie nouă: Paştele ar putea avea o dată fixă: 5 aprilie.
Expertul britanic a ajuns la această concluzie după studierea atentă a Bibliei, dar şi a istoriei şi astronomiei, scrie Reuters. Colin Humphrey a încercat să explice în cartea "Misterul Cinei celei de Taină" toate contradicţiile care stau la baza intrigilor de 2000 de ani. Cercetătorul a reconstruit cu ajutorul unui astronom calendarul evereiesc vechi şi a efectuat mai multa calcule în vederea îndreptării erorii.
În primul rând, Humphreys afirmă că ultima masă pe care Mântuitorul a luat-o alături de cei 12 apostoli, cunoscută sub numele de Cina cea de Taină, ar fi avut loc miercuri, nu în Joia Mare sau în Joia Patimilor. Decalarea cu o zi ar putea ajuta la fixarea unei date invariabile pentru sărbătorile pascale.
În al doilea rând, din studiile sale reiese că "Iisus, alături de Matei, Marcu şi Luca, ar fi folosit un calendar diferit de cel al lui Ioan, care data din vremea lui Moise. Ioan, celălalt evanghelist, se ghida după calendarul evreiesc de rit nou". Potrivit expertului, Biblia a preluat data din calendarul iudaic vechi, în locul celui oficial, folosit la momentul crucificării lui Iisus şi care este în uz şi astăzi. Vechiul calendar indica faptul că cina de Paşte sau Cina cea de Taină a avut loc miercuri.
În al treilea rând, acest decalaj şi faptul că Cina cea de Taină a avut loc cu o zi mai devreme decât s-a crezut până acum ar explica multitudinea de evenimente care s-au derulat între Cina cea de Taină şi Răstignire şi care au fost consemnate în Evanghelii.
Conform rezultatelor obţinute, Răstignirea a avut loc la 3 aprilie anul 33 după Hristos, iar Învierea, la 5 aprilie 33. Acest fapt conduce la concluzia că sărbătoarea Învierii ar putea avea o dată fix: 5 aprilie.
Citeşte şi:
Săptămâna Patimilor – Adevărul despre prigonirea, condamnarea la moarte şi crucificarea lui Iisus
Cina cea de taină ar fi avut loc miercurea şi nu în Joia cea mare
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News