Partidul lui Macron, anchetat pentru donații suspecte
Parchetul din Paris anchetează donaţii de 144.000 de euro către partidul lui Macron.
Parchetul din Paris a deschis marţi o anchetă privind originea neidentificată a 144.000 de euro reprezentând donaţii primite în 2017 de La Republique en Marche (LREM), partidul preşedintelui francez Emmanuel Macron, relatează AFP, citând surse judiciare. Această anchetă urmează după o sesizare de la 12 noiembrie a Comisiei naţionale a conturilor de campanie (CNCCFP), care 'a denunţat parchetului din Paris fapte susceptibile să constituie o infracţiune la legislaţia privind transparenţa vieţii publice', a indicat această sursă, confirmând o informaţie a Europe 1.
CNCCFP a făcut această sesizare 'după controlul documentelor de venituri trimise de asociaţia de finanţare a partidului LREM şi a imposibilităţii de a identifica originea anumitor donaţii primite în cursul anului 2017 în sumă totală de 144.000 de euro efectuate cu cecuri, viramente sau chiar plăţi electronice'. Identificarea donatorilor este necesară pentru a verifica ca o aceeaşi persoană să nu depăşească plafonul autorizat pentru plăţi către partide politice. Acest plafon este fixat la 7.500 de euro persoană pe an.
Dubla măsură
Ancheta a fost încredinţată poliţiei anticorupţie din cadrul Oficiul central de luptă împotriva infracţiunilor financiare şi fiscale. Liderul formaţiunii 'La France insoumise (LFI)', Jean-Luc Mélenchon, care a contestat cu virulenţă percheziţiile efectuate la domiciliul său şi la sediul mişcării sale la jumătatea lui octombrie în cadrul a două anchete ale Pachetului din Paris, a reacţionat imediat pe Twitter. 'Vor exista şi percheziţii la domiciliu? Dosarul cu adeziunile şi donatorii va fi confiscat şi el? Sau va fi vorba pe faţă despre o dublă măsură?', a postat el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News