Cei responsabili cu educația copiilor se confruntă cu o dilemă: cum poate să ajungă un părinte (ori un cadru didactic) mai persuasiv chiar decât grupul din care face parte copilul său, iar cuvântul său să fie mai apreciat decât opinia grupului la care copilul aspiră să se integreze?

Problema fiind complexă și soluțiile implicând mai multe căi de acțiune, profesorul universitar Ion-Ovidiu Pânișoară, doctor în Științe ale Educației în cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației, potrivit căruia "părinții trebuie să știe că vorbele lor o să aibă o mai mare greutate în momentul în care capătă credibilitate în ochii copiilor", supune atenției părinților isteți ceea ce literatura de specialitate a numit efectul proiector.

"Mai precis, acesta își are originea în teama pe care fiecare dintre noi (și mai ales în perioada copilăriei și adolescenței) o are de a nu fi respins de grup. Copiii devin ascultători și nu ies din regulile grupului deoarece le este frică că la un pas greșit grupul îi va izgoni (iar persoanele care se află în afara grupului sunt considerate „ratate” și sunt batjocorite de către cei din grup, deci este mai bine să faci parte din grup decât să te situezi în exteriorul lui)", precizează profesorul universitar Pânișoară, atrăgând, însă, atenția că "proiectorul social nu luminează atât de puternic pe cât ar crede copiii, grupul nu bagă de seamă toate micile „scăpări” ori devieri de norma de grup".

Pentru a ilustra acest fapt, este amintit experimentul amuzant al lui Gilovich și colaboratorii (apud Ciccotti, 2007), în care un grup de studenți au purtat tricouri cu figura unui cântăreț demodat. Doar 10-20% dintre cei care au fost puși să își amintească ce au purtat "victimele" au acordat atenție tricoului demodat, în timp ce studenții care au purtat tricourile respective credeau că măcar jumătate din cei care i-au văzut au remarcat vestimentația lor.

"Cum ne poate ajuta proiectorul social? Simplu, putem să-i demonstrăm celui mic că trebuie să fie mai puțin stresat de ce o să zică ceilalți despre el, că nu trebuie să bage în seamă „gura lumii” (cel puțin nu mai mult decât este necesar). Îi mai putem explica că părerea care contează este a persoanelor care țin cu adevărat la el (lucru pe care copilul îl poate afla testând forța prieteniei celor din grupul său). Iar o persoană care are sentimente pozitive în ceeea ce îl privește este cu siguranță părintele. Oferindu-i încredere în forțele sale, construind împreună cu el o independență asumată, vom consolida – automat – și forța persuasivă a cuvântului nostru", conchide profesorul universitar Ion-Ovidiu Pânișoară.

Citește mai multe pe performante.ro 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News